Sonet de toamnă

[carmen popescu]

Și toamna înveli pământul cu vălul plin de nestemate

Un ochi își aruncă spre vară și s-a umplut de bucurie

În inimă doar ploi deșarte alunecau peste câmpie

Spălau cu bucurii versetul în referințele-asortate

Solie mare prin pădure aleargă-n pagini ca stihie

Prăpăd de mâini care se-agață de cer cu forme comprimate

Un salt de ciute care-așteaptă în oglindiri necercetate

Un pas de mâine fără spaime trimis de astre să îmbie

Într-un verset plin de culoare că eu și tu vom fi-nălțarea

Acestor rătăciri atee ce n-au știut ca să-nțeleagă

C-acolo sus e tot nectarul de-l căutăm în vindecarea

Nepământeană în substață doar în tristețea ce reneagă

Un foșnet stins o rădăcină care-și ascunde-n versuri starea

Pe-alocuri povestiri stelare încorsetări să reculeagă

[Chris]

foarte frumos...

[Valeria Merca]

Încântată! Mi-a plăcut mult!

[Mihaela Popa]

un sonet cald, plăcut, frumos!

[carmen popescu]

D-na Sofia, aveți un parfum al constatărilor care mă determină să mă plec cu respect. Sunteți fabuloasă!

Alerg în fiecare idee dezvăluită pe coala iluziilor ca să îmi potolesc bucuria ochiului interior, care nu este tot timpul inspirat de real, mai mult de imaginar. Mulțumesc pentru popas!

[Sofia Sincă]

Un sonet ce musteşte vrăjit de versurile tale, e toamnă învăluită de metafore calde, de culoare şi parfum tomnatic. Versurile lungi, condensate cântă tot ce e frumos în toamnă, bucuriile ei, dar și regăsiri sufletești.

Aș avea ceva de reproșat:

ce n-au știut ca să-nțeleagă - ce n-au știut să înțeleagă - e mai corect

C-acolo sus - Cum colo sus - și scotem cacofonia.

Am citit cu deosebită plăcere,

Sofi