și nu mă sperie jefuitorii de comori

[gina zaharia]

ți-am întins poteci prin poemele mele poate am săpat nopți întregi

să le trec prin fața lunii

dimineața respiram depărtările să te zăresc

trecătorule

apoi le-am sfințit

labirintul în care intri să nu te zgârie

am adus trandafiri sălbatici

unii au înflorit în brațele mele alții în suflet

dar toți sunt ai tăi

 

de unde să știi că dincolo de ele stau ziduri de cremene

sunt bucuroasă că le pot ridica din cuvinte

așa încât să nu mă sperie urletul fiarelor nici jefuitorii de comori

mi-e bine așa

dacă ți-e sete vezi o fântână și o cană de lut

cine le recompune din cioburi ale lui să fie

acolo se pregătesc cocorii de drum

așadar poți trimite gândul tău peste mări

 

în rest e pace printre amurguri

dacă ți-e frig cheamă pădurile dacă ești obosit caută casa ta bună

dar nu lăsa ceața să-ți acopere ochii

vei rămâne dator luminii și cine știe câți șerpi te vor minți

că între răsărit și apus

nu e nimic

[Sofia Sincă]

Să ne bucurăm de lucruri simple, să fim veșnic optimiști. Crezul poetic îşi subliniază menirea. Poetul din Gina Zaharia creează o punte între ea și cititor prin elementele compoziționale ce dau culoare şi trăire. Ce poate fi mai gingași, dar și mai esențiali decât trandafirii sălbatici. Indiferent câți țepi au. Cine iubește trandafirul, iubește și țepi.

Cuvintele, metaforele poemului au putere magică și valoare artistică.

ele sunt stau ziduri- cred că ar trebui scos, sunt

Cu deosebită admirație,

Sofi

[Gabriel Cristea]

M-ați dus cu gândul la ,,Tristele'' lui Ovidiu! Frumos!