ne mor părinţii
şi-abia atunci simţim
mai aproape moartea noastră
şi-abia atunci înţelegem, gângavi,
de ce gârbovi umerii le erau
şi dintr-odată devenim
în ochii urmaşilor
atlaşi* de mucava
precum părinţii erau în ochii noştri...
ne mor părinţii...
târziu... prea târziu îi punem printre sfinţi
în calendare
*Atlas - titan pedepsit să susțină, pe umeri, bolta cerească.
Din placheta de versuri Gloanțe fractale - 2017
Adaugă un comentariu
Elegiac, dar și revoltător față de ceea ce nu poți modifica.
Nu mai e nici un cuvânt de spus, decât de citit... și iar de citit...
Sofi
Oh, da!
Frumoasă şi tristă metafora, părinţii - sfinţi din calendare!
Drag,
Nikol
Mulțumesc pentru semnul lăsat, J' Arrive!
Poezia mă duce cu gândul la Repetabila povară a lui Adrian Păunescu. Un text concentrat, dar atât de sugestiv!
Am citit/ recitit cu emoție și admirație.
o poezie care cucerește prin sinceritate si candoare
ne mor părinţii...
târziu... prea târziu îi punem printre sfinţi
în calendare
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2021:
© 2022 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE