Să descheiem cămașa podgoriei noastre și să cinăm pe sufletul ei simplu,
să zâmbim românește, să iubim românește,
apoi să rostim crezul fără de care soarele n-ar mai zgâria cerul cu drag, 
să colindăm satele, să ascultăm povești nesfârșite,
poveștile codrilor spuse lângă cazanul de țuică
și lângă vârtelnița care amestecă zaibărul vieții,
așa suntem noi,
norocoși că avem o scară a Carpaților, o seceră a Câmpiei Române

și o barcă plină de stuf.

Încă mai aflăm scutece de prunci cu privirea cât cerul,
ursiți să poarte curajul tăietorilor de lemne și grâne în palme,
nopțile de aici, înfășurate în marame, doinesc în cununile florilor de timp,
destramă hotarele să le asculte și fiii duși departe,
sărută mâna bunicii care, bucuroasă că a apucat să-și nuntească nepoții,
îngenunchează în fața icoanei cu busuioc la colțul drept,
ea însăși o icoană,
face semnul sfintei cruci, apoi își șterge o lacrimă de mulțumire.

Dar haideți să simțim românește, 
așa avem siguranța că suntem stăpânii pământului nostru bogat,
pământul în care aurul duce strălucirea din adâncuri 
în mâinile celui mai destoinic bijutier,
binecuvântate, panerele stau mândre la ferestrele toamnei,
satele își plimbă cojoacele în ierni desprinse din tablouri, 
primăverile sunt fecioare răvășite pe dealuri, 
iar verile cântă la viorile vieții, 
alungă lupii din păduri cu sprâncene stufoase
cât să ne mândrim, acum și mereu,
cu sfântul plai românesc.
*(repostare)


La mulți ani, români!
La mulți ani, România!

Vizualizări: 215

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de gina zaharia pe Decembrie 1, 2017 la 5:23pm

La mulți ani, Valeria!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Decembrie 1, 2017 la 4:10pm

La mulți ani! spun și eu, cu ochii plini de lacrimi. Lacrimi cauzate de finețea poemului tău, dedicat acestor plaiuri, dar și de durerea ce străbate din piepturile noastre. Ne pleacă fiii, ne pleacă fiicele, nepoții. Vom fi o țară de bătrâni.

Dar să lăsăm, măcar azi, aceste întristări și să mai zicem o dată,

La mulți ani, Românie!

Sofi

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Decembrie 1, 2017 la 4:03pm

La mulți ani, români! Mulțumesc, Gina!

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Decembrie 1, 2017 la 1:15pm

La mulți ani, Români, "prunci cu privirea cât cerul, ursiți să poarte curajul tăietorilor de lemne și grâne în palme"! https://youtu.be/VzBXJB_otlc
Cu drag,
Nikol

Comentariu publicat de Crinu Sorin Leşe pe Decembrie 1, 2017 la 11:02am
La Mulți Ani, România!
Comentariu publicat de Valeria Merca pe Decembrie 1, 2017 la 9:53am

Un poem-îndemn scris cu sensibilitate și suflet de român! 

Am citit cu admirație.

La mulți ani, români!
La mulți ani, România!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog petale a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 7 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog florile de soc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog florile de soc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Silogism de primăvară a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 9 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 9 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrinul abulic a utilizatorului chindea maria elena
cu 9 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Despre destin a lui Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Silogism de primăvară a lui C.Titi Nechita
cu 13 ore în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 15 ore în urmă
Lui Bircea Marian i-a plăcut discuţia Viaţa la confort redus a lui Ion Lazăr da Coza
cu 16 ore în urmă
Postare de log efectuată de C.Titi Nechita
cu 18 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 20 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 20 ore în urmă
Lui Pop Dorina i-a plăcut discuţia Viaţa la confort redus a lui Ion Lazăr da Coza
cu 21 ore în urmă
Pop Dorina a contribuit cu răspunsuri la discuţia Viaţa la confort redus a utilizatorului Ion Lazăr da Coza
cu 21 ore în urmă
Pop Dorina a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 22 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor