Se scutură salcâmii

[Corneliu Neagu]

Te-aștept și-acum, în fiecare seară,

deși-nțeleg că nu mai poți s-ajungi –

pe-aleia ta au înflorit salcâmii,

n-aș vrea, gândindu-te la ei, să plângi!

Dar cât de lungă-mi pare așteptarea,

tăcerea grea se-așterne între noi –

ce-a fost rămâne doar o amintire,

se scutură salcâmii de atâtea ploi…!

Rămâne doru-n cuget, ca o umbră,

iar chipul tău se-așterne peste ea –

încerc să îl aduc cât mai aproape,

dar amintirea parcă nu mai vrea…!

Încep să pierd a timpului măsură,

regretele din gânduri mă-ncolțesc,

privesc uimit la chipul din oglindă,

pe zi ce trece văd că-mbătrânesc!

[Corneliu Neagu]

Vă mulțumesc domnule Tudor Cicu pentru timpul petrecut în lumea versurilor din această poezie și, în egală măsură, pentru interesantele interpretările transpuse în comentariul dumneavoastră! Onorat!

[Tudor Cicu]

Când îți pui sufletul în cuvinte și poetul chiar își „pictează în metafore” iubirea, sentimentul de perpetuă „cântare a cântărilor” în poezie, sunt constant „legate la aparate” cu lumea ființei iubite și acesta poate fi visul celui-care-scrie, de a trece prin forța imaginației într-o realitate posibilă în a-și găsi fericirea vieții, dar numai printr-un strigăt eliberator menit să dezlănţuie până și „scuturarea salcâmilor de atâtea ploi”, fiindcă amintirile (cu timpul - vă dau dreptate ), ajung să ne doară. Poezie cantabilă și nostalgică.