Se răstignesc scrisorile...

[Camelia Ardelean]

Se răstignesc scrisorile în mine,

Ce ţi le-am scris în gând – frenetic joc,

Aşa cum vara moare în stamine,

Când nu respiră soarele deloc.

 

Se zbenguiau cuvinte prin sinapse,

Ca un copil în vadul unui râu;

Azi îmi fixez suspinele în capse,

Să pot să-mi ţin tăcerile în frâu.

 

Din mine muşcă panica, flămândă,

Simt cum te pierd prin vidul intrinsec;

Ori păcălesc iubirea cu o rundă,

Ori încasez în plex un nou eşec.

 

Mi-a amorţit un ţipăt în artere,

Printre morene, frica-şi face loc.

Au obosit silabele să spere,

Când scrisul meu plonjează în amoc...

 

[Tudor Cicu]

Un tablou al gândului panicat că iubirea mai are doar o rundă? De citit acele scrisori... ce faci sforțare pentru a le ține în frâu. (și eu cred că eliminarea unora dintre cuvintele „rare” - parcă înadins căutate prin dex - ar da fluență și ceva mai mult firesc unui poem de dragoste.) Mi-a plăcut.

[Mihaela Suciu]

Acum pricep de ce Poșta e în faliment. :))

O temă pe care n-am întâlnit-o la tine, Camelia, dar ai rezolvat-o din condei. Frumos!

[Sofia Sincă]

O poezie bună, cursivă, bună prozodic. Îmi place și exprimarea. Probabil m-am obișnuit cu modul mai afectat, mai fandosit al poeziilor tale :))

Însă ultimul vers din strofa doi ai putea să-l modifici pentru a dispărea acei doi de, să.

Am citit cu multă plăcere,

Sofi

[Veronica P. L.]

Am citit cu placere poezia, ritmul si rima, perfecte.  Pe undeva - poate n-am stiut eu sa citesc bine- mi s-a parut cam "sacadata", cuvintele par cautate, mi-ar fi placut o "curgere" mai fluenta a imaginilor.   Simpla parere.