O muscă leneşă de fel,

Zbura lejer pe o câmpie;

Deodată-o prinse un cârcel,

Ivit, obraznic, pe sub ie.

 

Se aşeză pe-un fir de pai,

Debusolată, să-şi revină.

„Cum se făcu, de iarăşi n-ai

Nimic palpabil pentru cină?”

 

Conchise, plină de năduf,

Când... apăru o vietate,

Lângă-o tulpină de schinduf,

Cărând ceva ciudat în spate.

 

„Bună, cumetre!”-i zise ea.

„De eşti cumătră, rog mă iartă,

Că ochelarii sub saltea

Mi i-am scăpat! Li-i sticla spartă.

 

Dar ce transporţi aşa atent,

O fi vreo piatră preţioasă?”

(C-un glas mieros, inadvertent,

Se prefăcu pe loc că-i pasă).

 

„Ba sunt cumătră!” se-auzi

O furnicuţă obosită.

„E un amic ce îl găsii,

Zăcând pe cale, c-o bursită.

 

M-am oferit să îl ajut

Să îşi găsească muşuroiul.

Nu e, în firea sa, limbut,

Şi nu găsesc nicicum convoiul!”

 

„Da’ fraieră mai eşti mata!”

Răspunse consternată musca.

Eu apă n-am după ce bea,

Iar tu eşti moale ca molusca!

 

Mai dă-l încolo de nătâng

Şi hai să ne-ospătăm regeşte!

Acasă doi copii îmi plâng,

A ta candoare mă uimeşte!”

 

„Ba să ferească Dumnezeu,

Căci m-ar distruge conştiinţa!

Eşti criminală? Aoleu!

Te rog să-ţi înfrânezi dorinţa!

 

Dacă ai fi în locul lui”,

Mai spuse gâza-nfricoşată,

„Şi un cârcel ori un cucui

Ţi-ar face felul dintr-odată?

 

Ţi-ar conveni atunci, subit,

Duşmanilor să le fii hrană?

La consecinţe te-ai gândit?

Ai trebuinţă de-o dojană!”

 

Şi fără vreun avertisment,

Se-ntoarse-ndată pe călcâie,

Lăsând „amica” un moment

Cu o privire de momâie.

 

Pe când să cugete un pic

La fapta ce o comisese,

Un ciocârlan ceva mai mic

Şi dornic de bucate-alese,

 

O înhăţă cât ai clipi

Pe-nfometata zburătoare

Şi cât ai zice „O la li”,

O transformă în demâncare.

 

Povestea-i simplă şi cu tâlc:

Când răul altuia ţi-e scopul,

Mai bine este să taci mâlc,

Ori s-ar putea s-alungi norocul!

Vizualizări: 139

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Octombrie 23, 2018 la 1:54pm

Mihaela Suciu, Ioniţă Gabriela, Vasile Burduşa, Mihaela Chitic: mulţumesc pentru atenţia acordată versurilor mele! Cu prietenie,

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Octombrie 23, 2018 la 1:49pm

Doamna Olimpia Sava, mă bucur dacă popasul a fost unul plăcut! Mulţumesc! Cu stimă,

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Octombrie 23, 2018 la 1:46pm

:-)) Erau vorbăreţe amândouă, domnule Cicu, n-am avut ce să le fac! :-) Vă mulţumesc şi dvs. de prezenţă şi opinie! Cu stimă,

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Octombrie 23, 2018 la 1:44pm
Mulţumesc, dragă Nikol, şi tu eşti tare simpatică! :-) Te îmbrăţişez!
Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Octombrie 23, 2018 la 1:39pm

:-)) Touché, domnule da Coza! Fiindcă mă grăbeam, n-am mai stat să o verific, i-am dat drumul aşa, "caldă"! :-) Mulţumesc de atenţionare, corectez acuşica! Departe de mine gândul/intenţia de a stâlci limba română, graiul nostru cel dulce, pe care îl ador! :-) Mă bucur dacă v-a plăcut! Cu drag,

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Octombrie 23, 2018 la 1:34pm

Mă bucur de empatie, Valery, îţi mulţumesc şi ţie! Amitiee,

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Octombrie 23, 2018 la 1:33pm

Mulţumesc de trecere şi apreciere, Ana Cîmpeanu! Cu drag,

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Octombrie 23, 2018 la 1:32pm

:-)) Doamna Sofy, de câţiva ani nu mai (prea) scriu poezii mai lungi de 4 strofe (chiar 3 uneori)! Desigur că la fabule fac excepţie (sau la poezii cu tentă umoristică)! După o zi grea, m-am relaxat scriind această povestire în versuri şi mi-a părut rău să o ciuntesc, fiind şi eu curioasă ce se întâmplă până la final! :-) Mă bucur dacă v-a plăcut! Mulţumesc de prezenţă şi exprimarea opiniei!

PS: "O la li" am vrut să-l scriu şi eu cu cratimă, iniţial, însă nu eram sigură, aşa că am verificat. În DEX nu apare deloc, iar pe internet apare doar în forma redactată de mine, în refrenul unor piese străine! Am dedus că nu este onomatopee tipic românească, aşa că am păstrat redactarea din limba respectivă! O să mai caut!

Ghilimelele le-am pus doar acolo unde vorbesc personajele, pentru a marca dialogul (cu excepţia lui "amica" şi "O la li"!), neputând utiliza liniuţa de dialog, fiindcă mi se îndepărtează prea mult textul de marginea din stânga, nu ştiu de ce!

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Octombrie 23, 2018 la 1:20pm

Mulţumesc, Rădiţa Răpeanu, încântată şi eu de percepţia dvs.! :-) Cu drag,

Comentariu publicat de Olimpia Sava pe Octombrie 18, 2018 la 12:01pm

O fabula placuta. Am citit cu drag, felicitari!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 600 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iertare a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 40 minute în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Iertare a lui BOTICI GABRIELA
cu 42 minute în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Uneori a utilizatorului Horlaci Mitica
cu 43 minute în urmă
Utilizatorului Corneliu Neagu îi place postarea pe blog Într-o gară uitată a lui Corneliu Neagu
cu 44 minute în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Uneori a lui Horlaci Mitica
cu 45 minute în urmă
Postare de log efectuată de Corneliu Neagu
cu 45 minute în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Timpul a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 46 minute în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Timpul a lui C.Titi Nechita
cu 47 minute în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Resimt nemărginirea a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 49 minute în urmă
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Coșmarul a utilizatorului Monica Pester
cu 12 ore în urmă
ovidiu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Destrămarea, un detaliu a utilizatorului ovidiu
cu 13 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog un holocaust al iubirii a utilizatorului Horlaci Mitica
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog un holocaust al iubirii a lui Horlaci Mitica
cu 14 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Resimt nemărginirea a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Resimt nemărginirea a lui Corneliu Neagu
cu 14 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iubito, a-nflorit laleaua a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Iubito, a-nflorit laleaua a lui Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iubito, a-nflorit gutuiul a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 15 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor