Se răstignesc scrisorile...

[Camelia Ardelean]

Se răstignesc scrisorile în mine,

Ce ţi le-am scris în gând – frenetic joc,

Aşa cum vara moare în stamine,

Când nu respiră soarele deloc.

 

Se zbenguiau cuvinte prin sinapse,

Ca un copil în vadul unui râu;

Azi îmi fixez suspinele în capse,

Să pot să-mi ţin tăcerile în frâu.

 

Din mine muşcă panica, flămândă,

Simt cum te pierd prin vidul intrinsec;

Ori păcălesc iubirea cu o rundă,

Ori încasez în plex un nou eşec.

 

Mi-a amorţit un ţipăt în artere,

Printre morene, frica-şi face loc.

Au obosit silabele să spere,

Când scrisul meu plonjează în amoc...

 

[Camelia Ardelean]

Mulţumesc, dragă Gina, mă bucur de rezonanţă (şi de popasul tău)! Cu prietenie,

[Camelia Ardelean]

:-)) Domnule Cicu, datorită (sau din cauza) "conjuncturii", acele cuvinte "rare" fac parte, de peste 20 de ani, din limbajul meu uzual (cu excepţia lui "amoc", pe care l-am descoperit ulterior! :-) Am vrut, mai degrabă, să ironizez dragostea, să o iau puţin peste picior, nu să scriu un poem romantic obişnuit, de aceea şi cuvintele cu pricina... Vă mulţumesc şi dvs. de prezenţă/opinie/apreciere! Preţuire,

[Camelia Ardelean]

:-)) Păi nu e de mirare, Mihaela (cu Poşta)! Pe vremuri, eu îi ţineam în spate, trimiteam tone de scrisori! Acum, de când cu poşta electronică, s-a schimbat situaţia... :-)) Îţi mulţumesc şi ţie de popas şi apreciere! Cu prietenie,

[Camelia Ardelean]

:-)) Doamna Sofy, sunteţi a-do-ra-bi-lă! Vedeţi, cu ce nu se obişnuieşte omul, până la urmă? :-))

Referitor la versul cu pricina, iniţial a fost "Ca să îmi ţin tăcerile în frâu", dar am vrut să-l evit pe "ca să"! Cred că ar merge să-l înlocuiesc pe "să" cu "şi": "Şi pot să-mi ţin tăcerile în frâu" sau poate găsesc altceva, mai bun! Mulţumesc de popas/apreciere/atenţionare! Cu drag,

[Camelia Ardelean]

Onorată de prezenţă, doamna Lerner! Parţial aveţi dreptate, în ce priveşte ultimul vers, care iniţial a arătat cu totul altfel ("Din scrisul meu mai am un ghemotoc"), dar fiindcă cineva mi-a spus că nu ar avea destulă forţă, m-am hotărât să-l schimb. Pentru aceasta, desigur, am "căutat" mai multe variante (în memoria mea personală), la final păstrând-o pe cea cu "amocul" (cuvânt pe care-l mai am într-o poezie scrisă mai demult), iar "ghemotocul" nu l-am aruncat, ci l-am plasat (în manuscris) în fabula postată anterior ("Musca şi furnicuţa"), în versul "Cărând ceva ciudat în spate", care a devenit: "Cărând un ghemotoc în spate"! :-) În rest, nimic nu este căutat cu intenţie, ci reprezintă rezultatul imaginaţiei autoarei! :-)

Vă mulţumesc mult de popas şi opinie! Cu stimă,

[Nikol MerBreM]

Tare frumos, titlul!

Drag,

Nikol

[Mihaela Suciu]

Printre antecomentatori, eu sunt doar cu sonorul. Dacă tot ești aici, Ioane, vino să te răstignesc! Cami, îmi împrumuți niște capse să-l fixez? :) 

[Valeria Merca]

Acesta e riscul versului clasic: respectarea versificației dă  impresia că elementele acesteia par uneori forțate, nenaturale, iar acele cuvinte rare despre care pomenește dl. T. Cicu, le simt și eu la citit. Poezia este reușită. Are ingredientele necesare. :)

[Ion Lazăr da Coza]

Când văd ce-au spus antecomentatorii - niște somități -, mă întreb ce caut pe aici. Cu umilință, le împărtășesc părerile.

da Coza

[gina zaharia]

Frumos titlul, frumoasă poezie!