Se-nfioară-n păsări cerul
- zbor albastru de prigori -
și înflăcărații zori
negurilor smulg misterul.
Iarba aspră de nisip
ochi de rouă își mijește;
Sare strălucind un pește,
ca un zvâcnet fără chip.
Un pescar întinde ava
nemânat de niciun timp
- trec plutind prin anotimp
pelicani la Periprava...
Stufuri moi foșnesc fierbinți,
lebede adorm pe apă,
visul străveziu adapă
luciuri mute și cuminți.
Liniștea ușor se-așterne
cu un lung oftat de vânt;
Parc-ar murmura un sfânt
dinspre sângerii poiene.
Adaugă un comentariu
Miha, când era mic îi spuneam mamei: ,,gâdimă-lă, gâdimă-lă!'' :))
,,De-aş fi salcie la mal...'', vorba cântecului, dar mă pierd în stufuri moi, ce plăcută mângâiere! Mai gâdilă-mă! :))
Mersi, Chris! Nimic nu se compară cu liniștea Deltei...
Mulțumesc, Valeria! Sunt onorat de comentariu!
imi doresc sa stau pe malul acela langa pescar...
Citind doar titlul, presimți ce urmează să citești!
Un pastel seducător!
Admirație!
Vasilisia, mulțumesc mult! Mă încăpățânez să găsesc acele mici petice de sălbăticie - acolo unde vântul respiră poezie.
Mulțumesc, Valerian! Simplitatea va trebui redescoperită.
Mulțumesc, doamnă Sofia Sincă! Sper ca și următorul pastel să-l găsiți la fel de frumos, dar cine știe... :)
Se înfioară și cerul de atâta frumusețe, Gabriel! Sublim! Reverență!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE