Zbor rotit ca o cale lactee,
pierzându-mă-n vastitatea gândului
sau poate-n profunzimea lutului amforei dunărene...
Mă diluez în nori
și-ascult muzica pianului circular - dumnezeiesc!
Clapele lui se desprind și zboară spiralat
ca niște păsări albe și negre,
înrădăcinând cerul cu sunetul nemuririi.
Plutesc un timp și
mă prăvălesc în ape, ca un icar
- lacrimi atomizându-mi
curgerea zborului frânt către soare.
Să mai răsar, Doamne?
Adaugă un comentariu
Așa e, Miha! Mulțumesc!
Răsărim, până ajungem stele...
Vasilisia, o să mă ostenesc! :) Mersi de-apreciere!
Răsai, răsai răsai!
Neapărat!
Mulțumesc, Mihaela Popa!
frumos!
Mulțumesc, Valeria!
Mulțumesc, doamnă Sofia Sincă!
O încântare!
Simfonia răsăritului de soare, de deasupra Dunării, pus la îndoială, de gânduri melancolice. Transpunerea pământeanului, poetului în astru, ca într-o alegorie creează o interferență intimă, între părți, dar și legătura, dragostea acestuia pentru aceste plaiuri pe care le tot cântă.
E adevărat că gerunziile cam înfundă lectura, dar dacă ne gândim la modul lui - fără momentul acțiunii - tocmai exprimă acest, sunet al nemuririi.
Poemul este încântător!
Sofi
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE