Scrisoare către cel mai bun prieten din sat

[bolache alexandru]

bună prietene

ce mai faci

știi uneori prietenii 

se întreabă reciproc 

ce mai fac

eu nu te-am uitat

dar am avut o perioadă

mai grea

am avut o răceală urâtă

care m-a ținut fără voie 

la pat

acum sunt mai bine

dar mama 

mama n-a scăpat

au băgat-o într-un sac

și la cele veșnice

așa a plecat 

ieri la televizor

un înalt demnitar

și-a cerut scuze

pentru modul în care

cu virusul au acționat

am văzut pe internet

că știau de un an

că va veni un virus din China

e cel puțin ciudat

am văzut și un film

mama era printre victime

ce păcat

mi-e dor de vremurile

când alergam împreună

după visuri pe-înserat

te las acum 

mă duc să îmi dea oxigen

dintr-o butelie industrială

că altceva nu mai au

ce să-mi dea

cică n-au de nici unele

în spitalul acesta

plin de gândaci

și miros de mucegai

și rahat

 

 

 

 

 

[Monica Pester]

Dureros adevăr. Trăit  e dureros , dar pare și mai încărcat când îl povestești în pagină. Am fost pe meterezele dramei ... Știu .

[petrut dan]

Ma man, dar ce poem, te-ai întrecut în alternări, de la întrebări ce transmit simplitatea vieții și a faptului firesc de a avea prieteni ai schimbat brusc într-o  dramă familială, familiară și dureroasă care ne-a țintuit în case și în fața unui ecran din fața căruia îmi inchipui că scrii, de acasă sau din spital, acest poem dintr-odată social, iar eu nu știu ce să mai adaug sau să iau  să-i îndulcesc adevărul comun și tragic deopotrivă!