Scene de final

[nicolae vaduva]

Sprijinit, uneori, pe cântecul apei,

Pe liniștea din columnare și iar

Pe suflet ancilar impregnat în altar,

Pe ora tăcerii, pe zbuciumul pleoapei,

Pe ochiul deschis în adânc osuar,

Pe suspinul calp din tiarele papei,

Vai, ce străluciri sub rivaltele rampei 

Și ce izvor de culori pierd la zar...

 

Va veni, este sigur, cuvântul perfect

Din aporii să scoată vibrația corzii

Și timpul în arce va rămâne, suspect,

La masa la care stau lorzii,

Când cerul spart de-un mirabil afect

Își va trimite pe scenă irozii.

[Ion Lazăr da Coza]

Își va trimite pe scenă irozii. - Nimic nou, s-ar putea spune.

Vocabular bogat, imaginație bogată...

Reverență!

da Coza

[Mihaela Suciu]

Revin, mi-am dat seama de gafa cu numele și încerc... scuze! pentru sinonim.

[Chris]

am simţit şi eu scăpările de ritm deşi nu am urechea foarte fină. citind alte lucrări ale autorului mă face să cred că este ceva voit... oricum am citit cu plăcere,

[Valeria Merca]

Încântată!

Admirație!

[Laura H.]

Ce frumos! Felicitări!

[Mihaela Suciu]

Inițial, m-au surprins sumbru aceste scene de final; picase Apocalipsa lirică pe mine și-mi lua plăcerea aceste-i zile de 8 Martie (Domnule Vadana, se poate? Eu eram pregătită să primesc petale de trandafir și când colo columnare? :) 

Oricum, am eu o metoda să reorientez finalul de sfârșit :) să-mi convină. Sper... Doamne, fă să nu supăr autorul!

Am recitit poezia pââână... Nu! n-am adormit, m-am liniștit - posibil și datorită unor cuvinte calme: sprijinit, cântecul apei, liniște, tăcere sau poate repetiția cuvântului „pe” (voită sau nu de autor) m-a hipnotizat cu impact asupra ochiului deschis în adânc osuar... Hopa! s-a trezit pitica glandă pineală. :)

Am răsuflat ușurată și am revăzut totul prin alță prizmă; Un om - ca tot omul - stă la malul apei și cugetă: Avem papa! e bine... Uite, ce jalnic risipitor! E vai, nene?... Să-l lăsăm să-și plângă de milă. Nu putea să-și deschidă al trei-lea ochi?... Aha! singularitate... ok! Stai timpule, stai? (s-o fi obosit sărmanul) Bre, lorzilor, luați-l la masa voastră! să șadă, să nu mai îmbătrânim!... Oho! un efect de scenă la final - cerul spart!; eu mă așteptam la cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului, dar dacă s-a dorit pe scenă irozii, fie!, să vină: colindători, comedianți sau profeți mincinoși... Hai! toată lumea pe scenă... Să fie lumină!

Oricum promisiunea dumneavoastră: Va veni, este sigur, cuvântul perfect să știți că-o păstrez, e ziua femeii! și ce ne-am face fără speranță și fără poeți? Vai de mama noastă...

Să fiți iubit!

[Sofia Sincă]

Ca fond, poezia își poartă mesajul prin purgatoriu, într-un limbaj cu deosebite particularități, pregătind suflete pentru final.

Ca formă, sofisticată în exprimare și nu ar fi nimic, dar din acest motiv (cred) are scăpări de ritm. Sau poate nu le-a potrivit poetul, înadins.

Oricum am citit cu multă plăcere,

Sofy