La colțul casei noastre pândea luna.

Atât îmi amintesc din povestea pe care mi-o spunea, cândva,

mama;

are un brâu care înconjură satul și îl termină la noi.

Ascultam cu privirea pe fereastră, adoram luna aceea frumos gătită,

și zburam peste stânci măsurând orizontul

ca o pasăre întoarsă din țările calde.

 

Eram stăpână peste satul felinarelor,

convinsă că pacea s-a mutat în casa noastră și a învățat toate obiceiurile,

de-acum știa că

sudoarea tatei are seva pământului,

iar fruntea mamei e oglinda îngerilor,

până când s-a destrămat lumina care peticea sacul meu de copil

cu povești nescrise,

iar vântul a început să fluiere în iarba cosașilor.

 

Așa au dispărut zidurile catedralei mele de suflet,

pe cer au năpădit porumbei și vulturi laolaltă,

umbre albe și negre, arlechini într-o sală străină și goală.

Pădurile miros a smirnă, 

pe horn coboară Crăciunul

într-o fotografie. Culorile se înnoiesc

din Voronețul de acasă.

 

Vizualizări: 275

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de gina zaharia pe Decembrie 18, 2017 la 8:39pm

Mulțumesc, Sofi. Am colindat puțin prin satul meu...

Drag, 

Comentariu publicat de gina zaharia pe Decembrie 18, 2017 la 8:39pm

Mulțumesc, Adina!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Decembrie 18, 2017 la 8:39pm

Mulțumesc, J' Arrive!  O săptămână magică să ai!

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Decembrie 18, 2017 la 11:39am

Să nu peturb frumosul, nostalgia, ca o felină,  m-am plimbat prin ,,Satul felinarelor"...

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Decembrie 18, 2017 la 11:01am

Un poem nostalgic și romantic, plin de iubire dar și de pesimismul de mai târziu când copilăria se topește în cotidian. Cadrul natural se împletește cu trăirea poetei.

Admirație și plăcere!

Sofi

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Decembrie 18, 2017 la 5:54am

Luna aceea frumos gătită a creat un poem plăpând, cu memorabile aduceri-aminte.
Admirabil popasul! Felicitări, Gina!

Comentariu publicat de Adina Speranta pe Decembrie 17, 2017 la 10:54pm

Frumos, mi-a plăcut această întoarcere în copilărie , mi-a transmis căldura și bucuria copilului de altădată care își ia puterea din ieri pentru azi. 

Poate greșesc, dar aici:

Ascultam cu privirea pe fereastră...eu aș pune virgulă după Ascultam..

Felicitări!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog In memoriam, la 5 ani de la plecarea soțului meu, scriitorul Ion Lazăr da Coza, creatorul acestui spațiu de cultură a lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog trăiesc prin poem a lui Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog Nehotărâre a lui Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog Dileme a lui Corneliu Neagu
cu 3 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce rău îmi pare... a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Amintiri a lui BOTICI GABRIELA
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amintiri a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 9 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Într-un TOT zborul (lui Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului carmen popescu
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Nehotărâre a lui Monica Pester
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog muguri înghețați a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog muguri înghețați a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 12 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Petale de seară a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 14 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Petale de seară a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Petale de seară a lui BOTICI GABRIELA
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Petale de seară a lui BOTICI GABRIELA
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Petale de seară a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Nehotărâre a lui Monica Pester
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ’’Să ne grăbim’’ a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trăiesc prin poem a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zboară a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 15 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor