-Elenei-
De departe te apropii şi te prind în piept nestinsă,
Nu vei ocoli toţi macii care-au înflorit în carne,
Nici colinele de gânduri nu te vor de patimi prinsă
Că mi-a spus mie un înger că lumina le va cerne.
Şi aşa, în orice clipă, duhul bucuriei varsă
Peste frunte lauri, lauri cu strânsoare crudă, verde...
Ca-ntr-o rânduială sacră de vântoase este ştearsă,
Cum îşi şterge omul ochiul care-abia abia mai vede.
Ştiu că nu cunosc asemeni vreo făptură mai gingaşă
Care pentru a-şi creşte puii bucăţele se făcuse,
Ca apoi să-i lase-n lume, dezlegaţi de orice faşă,
Înălţări cerând din umbră cu privirile supuse.
Au ajuns aceste braţe taina lutului să ţină,
Le-au deschis calea arhangheli când se-nflăcărase cerul;
Şi ţi-e dor de ele-ntruna şi te rogi doar să revină
Când sub pleoapa unei stele risipi-se-va misterul.
Adaugă un comentariu
Mulțumesc, doamna Valeria!
Cu dor si prețuire
Meditativ, frumos! Prozodia reușită. Aș vrea să revezi strofa 1, cu cele două rime: carne - cerne.
Am citit cu plăcere.
Mulțumesc, Ramona, pentru semnul de lectură și apreciere!
Ce mult imi plac versurile,
”Ştiu că nu cunosc asemeni vreo făptură mai gingaşă
Care pentru a-şi creşte puii bucăţele se făcuse”, iubirea nemărginită a mamei! :)
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE