Să nu hrănești furtuna

[Denisa Curea Popa]

                     -Elenei-

De departe te apropii şi te prind în piept nestinsă,
Nu vei ocoli toţi macii care-au înflorit în carne,
Nici colinele de gânduri nu te vor de patimi prinsă
Că mi-a spus mie un înger că lumina le va cerne.

Şi aşa, în orice clipă, duhul bucuriei varsă
Peste frunte lauri, lauri cu strânsoare crudă, verde...
Ca-ntr-o rânduială sacră de vântoase este ştearsă,
Cum îşi şterge omul ochiul care-abia abia mai vede.

Ştiu că nu cunosc asemeni vreo făptură mai gingaşă
Care pentru a-şi creşte puii bucăţele se făcuse,
Ca apoi să-i lase-n lume, dezlegaţi de orice faşă,
Înălţări cerând din umbră cu privirile supuse.

Au ajuns aceste braţe taina lutului să ţină,
Le-au deschis calea arhangheli când se-nflăcărase cerul;
Şi ţi-e dor de ele-ntruna şi te rogi doar să revină
Când sub pleoapa unei stele risipi-se-va misterul.

[Denisa Curea Popa]

Mulțumesc, doamna Valeria! 

Cu dor si prețuire

[Valeria Merca]

Meditativ, frumos! Prozodia reușită. Aș vrea să revezi strofa 1, cu cele două rime: carne - cerne.

Am citit cu plăcere. 

[Denisa Curea Popa]

Mulțumesc, Ramona, pentru semnul de lectură și apreciere!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Ce mult imi plac versurile,

”Ştiu că nu cunosc asemeni vreo făptură mai gingaşă
Care pentru a-şi creşte puii bucăţele se făcuse”,   iubirea nemărginită a mamei! :)