Să mori degeaba

[Petre Ioan Crețu]

- din ciclul „Cartea morții” (Poate „Cartea morților”?) -

pentru Dumnezeu mereu am fost un spin în călcâi
ce rană duioasă ca un imn
de câte ori ne întâlneam i se umezea aerul din nimb
cred că nici el nu ştia ce e cu mine pentru ce m-a născut
strângea din dinţi şi mergea mai departe şchiopătând
dumnezeiește

cum aș putea să mă simt în pântecul morții
să-ți spun că e bine? e bine atunci
doar că tot singur sunt
nici nu mai știu de ce am murit
de unde-am avut atâta entuziasm la început
rătăcesc între ziduri de aer până obosesc
cineva îmi tot spune că e bine aici în cer
și mă uit și mă pier
cu mine în brațe și nu mă mai știu
un străin călător rătăcit și stingher
o lucrare ratată de nu știu care Dumnezeu

aici timpul curge altfel întotdeauna e timpul prezent
o veșnicie se măsoară cu o altă veşnicie
îți trebuie inspirație în care să sari
și fără timp mai bine renunț
și rămân la spațiul cuprins de ultima suflare
cea care aprinde lumânări și stinge în cer o stea
și ultimul gând
un spațiu imens rostogolindu-se ca niște rotocoale de fum
un om călare urcă în zare și calul e orb
omul e orb drumul e orb sau poate este doar întuneric
că e numai noapte pe aici

pentru mine mereu am fost o povară o umbră ataşată de trup
scrâșneam din dinți și mergeam viața mea toată plângând
tâmp răvășit și la fel de singur ca și pe pământ
implacabil nins și neînțeles ca un crin sfâșit
de razele lunii și de fier

[Petre Ioan Crețu]

Mulțumesc dna Ana Ardeleanu  pentru trecere.

[Ana Ardeleanu]

Foarte bun poemul!

[Petre Ioan Crețu]

Sofia, așa s-a nimerit.. cu majuscule :) Mulțam pt comentariu. Ce să-ți spun, sper ca eu să fi reușit și să pot spune... m-am întors :)

[Sofia Sincă]

Mă cuprinde și râsul și plânsul... Ce să spui după ce ai citit un astfel de poem?

Doar că e copleșitor, că te trimite cu gândul acolo de unde nimeni nu s-a întors, că te minunezi de imaginația celui care l-a scris, că ești nevoit să te lași cuprins de miresme dulci-amărui ce lasă urme miraculoase năvalnice.

Și totuși trebuie să recunoaștem, tumultul său, tunelurile elegiace, pătrunzând șuvoi în inimile noastre, cu vibrații puternice.

Deosebit! Deosebit!

Sofi

ps: Petre, tu scriai titlurile cu litere mici, nu cu majuscule.