Să fugim în zori

[Trandafir Simpetru]

Te văd aruncând cu stele, în femeia aceea

În albastru, răsturnată-n nisip şi în gânduri.

Înapoi muriseră toate cărările. Păsările de apă

Se căutau în văzduh cu vorbe de ceaţă.

Pierdusem râul Buzău, Poate femeia-l asculta

Sub sânul bogat. I-am adus flori şi fructe

Şi ea a-nţeles că vom înnopta pe acel pământ

Înierbat. Am strâns pelin uscat şi multe flori.

Focul a ars toată noaptea, ferindu-ne

De stele. Am învelit femeia cu braţele mele

Şi livezile s-au retras pe dealuri.

Dulce e patima serii şi trupul bălan. Tata,

Mă-nvăţase să descânt întunericul

Să iubesc pădurile şi femeia cu ochii miraţi

Şi trupul bălan. Femeia a plâns până la groapă

Fiersese ţuică şi grâu, împărţise batiste

Ulcele de apă şi linguri de lemn

Şi-acum îşi lasă nuferii gurii pe pieptul meu

Ostenit şi pe umeri. Fusesem recunoscut

De prietenii mei poeţi şi de vântul mării.

Trebuia să fugim în zori peste crângul

Buzăului sau mai departe. Am fi apucat

Labirinturi şi alei, să nu ne lege de glezne

Sunătoarea, care venea după noi, neştiută

Să nu dezlege de dragoste pasărea destinului

De care nu puteam să ne-ascundem.

Femeia tăcea în albastru, retrasă în mine.

Muriseră toate cărările, dar ea nu bănuia

Încă nimic, şi-ncepuse să cânte pe străzi

Cu vânt şi linişti albe, pe ţărmul refuzat

De visul reântors la marginea-ndoielii.

[Sofia Sincă]

Farmecul îşi varsă prealinul peste imaginile create, peste iubire şi peste tot ce e frumos. Fiorii sălăşluiesc în acţiunea indusă, dragostea pentru ''femeia în albastru'' atacă sensibilitatea.

Natura personificată, fiecare element al cadrului trăiesc şi formează ambianţa lui.

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!