Reverie echinocțială

[Corneliu Neagu]

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară

când soarele-n apus dispare după deal,

iar umbrele, venite de afară,

pictează sub fereastră măști de carnaval !

Mi-adun cu grijă gândurile toate

din galaxiile prin care se mai zbat,

nici nu mai știu de ce au fost plecate,

ce-aveau în spațiul sideral de căutat...

Dar mă cuprinde, parcă, dintr-odată,

un dor nebun, fără să ştiu precis ce-aş vrea,

iar gândurile-n calea lor fac roată

să caute prin astre tinerețea mea.

Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,

mă-ndrept spre sobă-ndată, focul să-l aprind,

dar tinerețea-n gânduri adunată

din haosul uitării-mi cere s-o desprind !

Cu amintiri rămase peste vreme

în camera-ncălzită o aduc din vis,

ea deîndată-ncepe să recheme

iubitele lăsate-n prag de paradis.

Le simt tot mai aproape, lângă mine,

cu dorurile toate vreau să le vorbesc,

ca-n clipele venind tot mai senine

să le aduc, din nou, în raiul pământesc.

Să le iubesc cum o făceam odată,

fără să am vreo teamă că ar fi păcat,

când le chemam pe toate, deodată,

să recităm poemele nescrise-n pat !   

 

 

[Corneliu Neagu]

Mihaela Popa, mulțumiri alese și gând bun, din partea autorului, pentru lectura versurilor și aprecierile făcute !

[Mihaela Popa]

vers nostalgic, cald, plăcut

[Corneliu Neagu]

Stimată prietenă și colegă de condei, Chris, mulțumiri alese și gând bun din partea mea pentru popasul făcut în această Reverie echinocțială și pentru mesajul transmis aici, în scris !

[Chris]

frumos, nostalgic

[Corneliu Neagu]

Vă mulțumesc stimată doamnă Ana Cîmpeanu! Gând ales din partea mea!

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese și gând bun, dragă prietenă Floare! Mă bucur foarte mult că ți-a plăcut această reverie!