Reverie albastră

[gina zaharia]

cântă-mi ramură de suflet

repetă-mi colindul din seara

în care tremurau stelele

privindu-ne

n-am reţinut versul de roșu intens

devenise prea repede torţă

şi a dispărut

poate pentru că a înflorit deodată

în culori tainice

 

cântă-mi albastru singuratic

ştiu că te strigă marea

dar fixează o altă distanţă

pentru întâlnirea secretă

din culorile tale se vor naşte viori şi poeme

cât pentru freamătul multor valuri

ce şi-au pierdut surâsul

în troienele timpului

 

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi

pretutindeni

să se-nalţe ziduri

pe care să le înţeleagă toţi trecătorii

care știu îmbrățișa valsul

pe scări enigmatice

[Belean Maria Ileana]

In fata poeziilor, in fata picturilor, in fata cuvintelor preapline, inima se umple de lumina si frumos. Invat inca sa ma bucur si de sfarsitul unui lucru, care inevitabil este firesc, nu doar de inceputuri, inceputuri care au energia necesara pentru a etala lumina, frumosul a tot ce este in noi.

 Dragii mei, suntem binecuvantati, Gina, Mihai este un privilegiu ca urcusul drumului meu sa se intersecteze cu al vostru. Va iubesc!!

[gina zaharia]

Lisia, în fața cuvintelor tale sunt săracă. Frumusețea sufletului tău e desăvârșită. Îți dăruiesc raze din  fiecare anotimp al cântecului în culori, să-ți fie talisman prin timp și să nu uiți, niciodată, că aici, pe țărmul Insemnelor Culturale, a ales să ancoreze, cândva, reveria cu suflet albastru. 

Te îmbrățișez cu toată dragostea,

gina zaharia

[Sofia Sincă]

Prin acestă realizare, a poetei Gina Zaharia şi a pictorului Mihai Cătrună a ieşit la lumină aria de competenţă proprie fiecărei arte, ce coincide cu fiecare autor, prin mijloacele lor de expresie unice. Am fost martorii unei dorinţe divine de a clădi, prin care am înţeles această construcţie a sensibililui, arta pictorială năpădită de culoare ca mijloc de împărtăşire, împreunată cu poezia – punte între cititor şi privitor. Am urmărit zi de zi şi ne-am delectat cu evoluţia magică a pictorului urmat de versul vrăjit al poetei. Fiecare dintre noi dorim să intrăm în lumea mirifică a autorilor, la terminarea unei lucrări magnifice. Pictorului îi vreau halatul multicolor cu amprentele pensulei şterse, iar poetei doresc să-i găsesc manuscrisele, notiţele de pe marginea lor, pentru a descoase versurile care mi-au răpit sufletul. Însă fiecare lasă din arta lor doar atât cât doreşte, ascunzâd poate intimitatea făuritorului.
''Reveria albastră'' reprezintă interpretarea stărilor sufleteşti în creaţie prin care autorii – pictorul şi poeta - surprind întregul univers al esentelor, dăruindu-ni-se, punând în ea o parte din sufletul lor, din crezul lor de artişti.
Regret că s-a terminat ceea ce aşteptam, în fiecare zi, dar ştiu că opera îşi va lua avântul plecării mai departe întru afişarea ei, cuprinderea ei într-o carte virtuală apoi în cea reală pentru zborul spre piscuri. Bucuria noastră este unanimă pentru că biblioteca se va îmbogăţi cu încă o carte, sper cea mai frumoasă, construită de doi artişti.
Reverenţă Ginei, reverenţă lui Mihai!

[Corina Militaru]

A picta cuvinte si a scrie culoare, as defini aceasta minunata calatorie. Va multumesc!

Cu drag de voi,

[Ion Lazăr da Coza]

Noi vă mulțumim, oameni dragi și scumpi - Gina și Mihai - pentru generozitatea voastră, pentru talentul vostru! V-am admirat mereu puterea de muncă și consecvența! 

Reveria albastră, stârnind admirație, pasiune dar și invidie, a ajuns la cea din urmă pagină. Nu-i nimic. Din ROGVAIV ați înnobilat doar o literă, alte șase litere își așteaptă rândul.

Cu drag de voi,

da Coza

[mihai catruna]

MULTUMESC TUTUROR CELOR CE AU SUSTINUT ACEST PROIECT, CELOR CE AU VIZITAT PAGINA, SI MOD SPECIAL GINEI PT CA M A SUPORTAT ATATA TIMP...SI EVIODENT M A SUSTINUT ATAT DE ALTRUISTIC SI DE FRUMOS...FRUMUSETEA ACESTUI MARATON DE POEZIE SI PICTURA A DAT O POEZIA GINEI...EU DOAR M AM ALATURAT POEZIEI DAR IN FELUL MEU...FINALUL PE SITE ESTE AICI...URMEAZA RESTUL...
CU DRAG PT TOTI
MI

[Vasilisia Lazăr]

          Și iată că Reveria își închide astăzi și ultima filă...  Mă mai opresc o dată în fața minunii care e și fac o reverență mare. Cuvântul și culoarea în dialog divin, arta lângă artă. O lume a emoțiilor, un loc al frânturilor de lumină, de culoare, de vers, o completare a nuanțelor și a sentimentelor, care surprinse, preț de o clipă, pe un petec de suflet, pot dăinui.  Da, Reveria își ia azi zborul spre nemurire. A respirat aerul ozonat al pădurii pe poteci de vară, a înmugurit în zbor de primăvară, a plâns cu lacrimi de ploaie în toamnă și a dansat împreună cu lupii în iarnă. A ținut în palme inima anotimpurilor. Nu sunt critic de artă, nu am criterii savante de evaluare a eului artistic, îmi place sau nu îmi place o scriere sau o operă de artă după repere personale, dar pot spune că am văzut aici poeme pictate cu suflet și poezie tăcută în picturi. Artist și poet s-au întrecut pe sine pentru a ne dărui nouă  un colțișor de Rai.

          Ce aș mai putea spune? Că îmi joacă ochii în lacrimi? Că deja simt că-mi lipsește Reveria? Că acum am senzația că pierd o parte din mine? Nu vreau să devin patetică și nici să par falsă, așa că voi șterge lacrima. Știu că ea, Reveria, va rămâne mereu la loc de cinste pe raftul Bibliotecii noastre și ori de câte ori îmi va fi dor, voi alerga să-i răsfoiesc neliniștile, să-i colind cărările de munte, să renasc din spuma mării și să mă învelesc cu albastrul ei unic.

          Vă mulțumesc, dragii mei, GINA ZAHARIA și MIHAI CĂTRUNĂ! A fost un privilegiu și o onoare să vă fim gazde. Sunteți minunați. Aș vrea să cred că sfârșitul nu-i aici. Curcubeul are multe culori, iar puterea voastră de creație este imensă.

                            

                                Cu deosebită admirație și prețuire, Vasilisia Lazăr (pentru voi, simplu Lisia)

[gina zaharia]

Autograful de astăzi poartă o valoare inestimabilă: Mihai Cătrună! 

 

 În fața mea, pe simezele unei lumi suprarealiste, un pictor își întinde pânzele. Peste tot, o simfonie în culori își descarcă notele. Pe trupul timpului, pictorul surâde. Știe că are culori de rezervă pentru toate ploile anotimpurilor. Din când în când, îngenunchează în altarul luminii sale. E aproape singur. Adică, al tuturor iubitorilor de artă! Așa trebuie să fie, mi-am zis, privindu-i umbra  pe ziduri. Astfel își proiectează idealurile, din răsărit, din dorință, din aripa iubirii. 

Marea îi stă pe umeri, ca o privighetoare pregătită de cântec. O adoră. O îmbracă și o dezbracă de valuri, îi este rege și sclav deopotrivă, îi întinde brațul de care să se lege pe vecie și o descurcă, răbdător, când îi scaldă notele…

Acolo, pe țărmuri, artistul și-a găsit dragostea. Și-a mutat lumea într-un cuib de stele, să nu-i pirateze cineva crezul. L-a compus în prima zi din calendar, când delicatețea  dădea năvală să-l salute și să-i ceară găzduire.  De atunci  fiecare orb  se ghidează după o culoare,  adesea  talisman și corabie într-un golf în care vrei să te rătăcești și să devii arheolog prin labirinturile misterioase ale artistului.

 Un cerc uriaș te închide iar jocul maestrului începe. Ești captiv. Vei realiza asta abia după ce te va elibera de tine. Și vrei să te întorci, să-i înveți matematica surâsului în zile polare, când e plecat să picteze pietre prețioase pentru ceasul din alte târguri. 

Oricum, din ce parte a inimii ai privi, autograful de astăzi poartă o valoare inestimabilă: Mihai Cătrună! 

Am avut onoarea să trec prin sala cu murmure fine. Dirijorul culorilor avea concert la scenă deschisă. L-am auzit îndemnând un pian să-și trimită acordurile pe o filă de reverie. Apoi s-a îndreptat spre mine: înoată, dacă poți!

 Orice naufragiat ar face asta. Eram în pericol de a deveni daltonist din prea multă strălucire. Mi-am amintit că, odată, luna îmi pictase umbra în culori. Încă mai păstram senzația aceea de odihnă pe flori de nufăr. Acum, tabloul de lumină coborâse în mine, era albastru profund, tainic și credincios ca o pasăre rănită.

 Aveam semințe cât pentru șapte ogoare, de ce n-aș semăna maci în căni de lut, pe care să le prind de grinzile universului meu? Intrarea era liberă, îmi trebuia doar un cod de trecere prin foc, îl puteam compune din măști sau din cristale, depinde din ce parte a zilei veneam. Puteam descânta setea și ochii care vor cuceri imperii necunoscute, în care trăiesc regi și stări de gală, mereu pregătite de dans.

Am respirat aer verde din cele mai adevărate păduri, am traversat ierni polare, desculță și încrezătoare, am împletit fulgere pe țărmuri de argint și am inventat corăbii de zile ploioase. Din loc în loc, am lăsat inițiale pe nisip, să-i devin glas vântului și temnicer luminii de astăzi.

În pumnul meu, marea devine clepsidră. Și acoperă, cu valurile toate, zidurile închisorilor albastre. Pe acoperiș, o nimfă adună culori pentru alte oglinzi. Lumea pictorului va fi, întotdeauna, o muză departe…

 

Cu admirație și prețuire,

gina zaharia

[gina zaharia]

Prieteni dragi,

 

Iată, aproape că a venit iarna și un soare blând, rămas din brațele verii, dă ultima filă. Pe ea, un fulg de admirație ca o binecuvântare, devine autograful clipelor de astăzi.

Am pornit alături de artistul Mihai Cătrună,  în acest proiect, de pe umerii unui iunie  dornic de călătorie. El m-a învățat că nu ai voie să obosești în fața artei. Cert este că devii îndată dependent de  vraja acestei lumi și te declari învins încă din prima clipă.

 Ați înțeles, dragi prieteni, că poemele mele au reprezentat o primă interpretare la contactul cu imaginile postate de artist. A fost, pur și simplu, impulsul care a traversat culorile minții, ale inimii,  pe diagonală. Pot exista o mulțime de variante și tot  atâția poeți sunt în măsură să privească mult mai în profunzime decât mine. Însă eu am avut norocul să încep jocul de cărți direct pe șevaletul pictorului, apoi l-am transpus într-un duet-reverie pe scena unui forum de excepție – Însemne Culturale!

Nu voi găsi cuvinte de mulțumire pentru gazdele noastre dragi, pentru oaspeții care s-au așezat, alături de noi, la masa  artei, pentru cei care au semnat în cartea de onoare a anotimpului nostru.  Sunt convinsă că nimeni nu va șterge, niciodată, cântecul culorilor, compus din șoaptele dimineților ori din visele toamnei, pe margine de univers sau în mijlocul mării. E personalizat pe clapele pianului de început. El  își va lăsa ultima reprezentație aici, acum, iar cortina îi va fi val de mare în hohote de tăceri.

O reverență cât inima mea, pentru voi, prieteni minunați! Lângă voi, izvorul meu albastru și-a aflat delta. Vă voi păstra pe toți în oglinda acestui zbor magic.

Totdeauna a voastră,

[gina zaharia]

Eu val, tu val, și farul dintre noi…

 

Femeie de foc,

te-am zărit scriind o epopee

pe acoperişul clepsidrelor,
îngenuncheaseși lacrimile în jocul

de unde regina plecase
într-o mângâiere sălbatică

pe urcușul tăcerii.

Treceau vise cu trenă de diamant
prin ochii cu care-mi descriai cel mai profund
anotimpurile.

(Parfumul lor – simbolul dintre două lumi

și un paragraf însetat.)

Am păstrat umbra de mătase
peste care-au dansat apele
când desenai surâsul primului rând caligrafic
pe coperta inimii mele.

În depărtări, văzduhul recitea prin tine
un vers parcă neobişnuit,

(eu val, tu val, și farul dintre noi…)

cu multe fotografii înrămate într-un singur dor
din eternitatea sculptată
pe umerii timpului.

De-atunci amestec întruna culorile
din care-mi zidesc sufletul.
Sunt simple ca privirea
unui martor necunoscut.