Reflexii (dialog literar-artistic Gina Zaharia – Mihai Cătrună). 35. Într-o lojă de circ

          Aflaţi la al treilea proiect de acest fel – primele două fiind Lanţuri (2011) şi Reverie albastră (2013) – scriitoarea Gina ZAHARIA şi artistul plastic Mihai CĂTRUNĂ, cu frumoasa şi imaculata zăpadă a iernii anului de graţie 2015 pe umeri şi în plete, dar cu primăveri calde în priviri şi în suflete (cât despre talent nici nu pomenim – el prisosind!), pornesc iarăşi împreună, la mijloc de februarie, pe un nou drum într-ale versului şi imaginii. Dacă în celelalte două reuşite, pictorul şi poeta şi-au înlănţuit creaţiile într-un tangou aprins, flăcările contopindu-se fastuos şi ameţitor, de data aceasta poeta promite un vals de gală unde versul ei se lasă inspirat/reflectat din/de creaţiile artistului.

          Site-ul ÎNSEMNE CULTURALE se simte încă o dată onorat să fie gazda acestui eveniment și își îndeamnă membrii şi vizitatorii să calce pragul unui colţ din Parnas numit Reflexii.

                                                                                                                                    Ion Lazăr da Coza

reflexii (Gina Zaharia)

 

fire de păianjen contemplând

murmurul soarelui

ghem emoțional

am zărit

se înviorează tăceri

ori fac tumbe înainte de a deveni balerine

pe talere de foc

șah-mat

și o mie de vorbe descos lanțuri aurii

 

o rază din loc în loc întâmplătoare

poți fi tu aceea

important să ai curajul de a țese alături de mine

reflexii

până dincolo de cer

o pantomimă flămândă la masa unui restaurator de glorii

 

vom înnopta într-un clișeu

nu te teme

morile de vânt jură că nu ne cunosc

adevărul

am furat secretul cosașului din adâncuri

știi

metropole hoinăresc prin gândul meu

să le aducem acasă

Notă:

          Deoarece mulți dintre membrii acestui site nu se aflau aici când s-au derulat celelalte două proiecte (devenite ulterior cărți tipărite), cred că se fac necesare câteva explicații. :)

          Mihai a postat primul portret după care Gina a intrat în postare și a atașat poezia inspirată de tușele artistului. Acesta a fost doar începutul și se vede sus, în postarea de față. Restul proiectului se derulează doar la comentarii. Mihai intră, postează un comentariu care reprezintă un alt portret, iar Gina îl secondează cu o altă poezie. Am hotărât ca și la comentarii Gina să intre în postarea lui Mihai și să atașeze poezia aferentă pentru a exista o logică, pentru a nu se rătăci portretul de poezie. D-voastră, cititorii, trebuie doar să căutați la comentarii ultima lor postare (portret-poezie) și să lăsați impresiile, eventual sugestiile (tot la comentarii). Părerile d-voastră contează mult!

          Ținând cont de modul în care se desfășoară proiectul, administrația site-ului a hotărât să aducă mereu în actualitate această pagină. Ea include (și va include în final) zeci de poezii și lucrări de grafică pe care ni le-am dori adunate într-o carte (o altă carte!).

          Pentru o imagine de ansamblu a proiectului vizitați și pagina: „Reflexii”. Aceasta se va actualiza cu fiecare nouă postare a autorilor.

                                                                                                                                                                                                   Vasilisia Lazăr

Vizualizări: 4636

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Martie 28, 2015 la 12:00pm

Esenţe lirice rafinate într-o fantezie desăvârşită,  reverberând în metamorfoza timpului și al spațiului, al poeziei și al desenului, inocent transformate în amintiri. Se aud vibraţii patinate, ale sărutului de noapte.

O lume de artă, pentru artă și privitori.

Felicitări vouă!

Sofy

Comentariu publicat de gina zaharia pe Martie 28, 2015 la 9:46am

Lisia, îl cunoaștem cu toții pe Mihai, modestia îl caracterizează din plin. E unul din atuurile lui! :)

Mulțumesc, draga mea, am tras aer în piept și merg(em) mai departe!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Martie 27, 2015 la 8:30pm

Mihai, ești prea modest. Super portretul!

Gina, strofa citată de Adelaide m-a fermecat și pe mine. Și nu doar... Minunat!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Martie 27, 2015 la 8:27pm

Adelaide, draga mea, cele două drumuri aveau un nod în care înmugureau cântece.

Singurul care știa să le dezlege era un orb. Îl zăresc și acum lângă o poartă dintre alb și negru.

Tot acolo, de la o vreme desenez spații goale pe care să le umplu cu litere, de-oi reuși.

Norocul meu e că îngerul e atent să nu mă pierd în rădăcini...

Mulțumesc, mulțumim, om frumos!

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Martie 27, 2015 la 6:17am

...

''cu tine am mers pe două drumuri spre nord

pe o parte mă răsfăța carul cu fulgere

pe cealaltă îmi tiveam tainele cu neliniști

o avalanșă de stele polare își spunea rugăciunea

nu aveam aer cât aș fi vrut să te strig''...

Ce poate fi mai minunat, decat atunci cand mergi pe doua drumuri, cel al poeziei si cel al artei portretistice si realizezi scopul lor comun:Frumosul!
Felicitari, oameni frumosi!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Martie 26, 2015 la 9:16pm

Gata Mihai, am venit, am stat de vorbă cu ea, am postat... Se mai întâmplă să mai întârzii și eu  uneori, dar știu că nu te superi. Nici tu și nici vizitatorii noștri. :)

Seară frumoasă, tuturor!

Comentariu publicat de mihai catruna pe Martie 23, 2015 la 9:34am

fara Gy..nu stiu cat as atrage atentia cu arta mea pe un site literar...dar prin impletirea artelor totul este mai vizibil..mai frumos...toata aprecierea voastra  i se datoreaza desigur...

Comentariu publicat de gina zaharia pe Martie 20, 2015 la 11:30pm

Draga noastră Sofy, cum să nu ghicești atâta timp cât îmi cunoști stările chiar la contactul unui ac pe asfalt?! Uite acum, la această superbă imagine pe care Mihai tocmai a postat-o, cum să nu-mi fixez privirea/ochelarii deasupra unui orizont cu multe carate din care vor fi curs cândva lacrimi veritabile? Cum să n-o întreb de câte ori n-a(u) îngenuncheat tăcerile ei și de ce  le-a dăruit un imperiu în care s-au răsfățat printre emoții și ramuri de adevăr,  astfel încât foșnetul singurătății a tot purtat aura cu tresăriri fosforescente?! 

Comentariu publicat de mihai catruna pe Martie 20, 2015 la 11:12pm

10. nu aveam aer cât aș fi vrut să te strig (Gina Zaharia)

 

tocmai ce setea a trîntit un pahar în ceasornicarul din mine

toată viața am lipit cioburi dar le-a înghițit

palma unei lumânări cu sonete

încă se mai aud ecouri pe scări

cineva le adună în saci de mătase apoi le îngroapă lângă ocean

veghea apusurilor e artă

 

pânză de piatră pânză de piatră

cum mai iscodești tu vămile care te-au trimis la negocieri

îți tremură vocea

numai un singur tablou se poate lipi de tine

restul sunt întrebări abstracte

de multe ori am știut că ascunzi solzi de lumină

legate la ochi scufundările devin pasiuni

 

cu tine am mers pe două drumuri spre nord

pe o parte mă răsfăța carul cu fulgere

pe cealaltă îmi tiveam tainele cu neliniști

o avalanșă de stele polare își spunea rugăciunea

nu aveam aer cât aș fi vrut să te strig

umbrele dragostei pot fi monumentale

când inima devine cavalerul desculț

pe cuiele nopții

Comentariu publicat de gina zaharia pe Martie 20, 2015 la 11:12pm

Nicicând nu vom cunoaște intensitatea acelui ghem, Adelaide, știu doar că e o alchimie a luminii și culorilor :)

Mulțumim, draga noastră!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Dumitru Ichim a postat un videoclip
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog și frunzele plâng a utilizatorului Maria Mitea
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Rugă pentru pământ a lui Monica Pester
cu 10 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trebuia... a utilizatorului bolache alexandru
cu 10 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am înțeles... a utilizatorului Dacu
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Am înțeles... a lui Dacu
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Când scrii, a lui Maria Mitea
cu 11 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trebuia... a utilizatorului bolache alexandru
cu 12 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când scrii, a utilizatorului Maria Mitea
cu 13 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trebuia... a utilizatorului bolache alexandru
cu 13 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog și frunzele plâng a utilizatorului Maria Mitea
cu 13 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog *** a utilizatorului Costel Zăgan
cu 14 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 14 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 14 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugă pentru pământ a utilizatorului Monica Pester
cu 14 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorință a utilizatorului Dacu
cu 16 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorință a utilizatorului Dacu
cu 17 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zidirea a utilizatorului Monica Pester
ieri
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog picturile au învățat să învie a lui Ariana Zburlea
ieri
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog picturile au învățat să învie a utilizatorului Ariana Zburlea
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor