nu credeam să cunosc lumea
așa cum dorința mea a crescut pentru ea
mă bucuram că ziua aceasta o să-mi strice puținul bun
moștenit de la cei ce întind ploile
fiecare poliță are un deget de sânge în dreptul ei
se adună celulele viitoarelor părți din materialul genetic
mă regăsesc în fața unui tablou cu flăcări
ce n-ar exista fără aerul din încăpere
aplecarea mea către violență ar face concesii istoriei
dar prezența trupului tău îmi oprește lucrarea
evident am dureri
deși
mă simt apărat de transpirația prin care intuiesc scurgeri
feminine
clipocitul picăturilor îmi satură nevoia de sare
porți cămașa celui răstignit înaintea mea
mai norocos din moment ce-a scăpat de urmările
contractului cu lumea
de-atunci nimeni nu mi se furișează în inimă
număr ieșirile,
dorințele unui autor lacom de celebritate -
moartea
mă lovește peste mâini parcă ar vrea să nu-mi irosesc
cuvintele
omule
știu că nu ai mărunt dar așa cere eticheta
o parte din mine iubește și eu trebuie să ucid acea parte în fiecare zi
să pot mulțumi partea ce nu recunoaște
puterea cuvintelor
îngerii mă privesc intens
în timp ce vânez lucruri interzise nemuritorilor
toți vor să mă ucidă să mă iubească sau să fie
în pielea mea
merg până simt că voi muri dacă nu mă opresc
praful alb mă face să văd lucruri iar lucrurile pe care le văd
sunt părți din coșmaruri
fără legătură cu cealaltă lume
stau drept în fața unor siluete de nisip înfruntând soarele
sticla a rămas goală
atingerea ei îmi dă siguranța pe care ți-o dă minciuna spusă de-un înger
care perseverează în viciu -
sărutul meu se comportă precum un clasic în viață
italian,
elegant până la maturitatea dorinței femeii
tradiția se referă la sâni
fără ca cineva să-mi poată sta în cale
apa separă sunetele înalte de păsări
nimeni nu și-ar dori martori cu mințile limpezi
mă aplec până când gustul iubirii devine familiar
nuanțe de roz prăfuit fac din apus un imens
motiv de plăceri
vinovate
animalele două câte două
perechi nepotrivite de nimeni
urcă fără să le pese de durerea celor care își doresc
o bucată din smoala corabiei
curiozitatea tocmai a înjunghiat diavolul pe la spate,
dumnezeu se plimbă tăcut în zăduful zilei
se aude noua locomotivă germană
Adaugă un comentariu
Domnule Valeriu Anghel vă mulțumesc, mă bucură și mă onorează comentariul dvs, cu prețuire!
''moartea
mă lovește peste mâini parcă ar vrea să nu-mi irosesc
cuvintele
omule
știu că nu ai mărunt dar așa cere eticheta
o parte din mine iubește și eu trebuie să ucid acea parte în fiecare zi
să pot mulțumi partea ce nu recunoaște
puterea cuvintelor''
Citeşti poezie – vreau să spun că o citeşti cu adevărat – când te simţi întâmpinat şi schimbat de un poem, când îi simţi vibraţiile seismice, rezonanţa propriilor tale adâncuri. Felicitări!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 600 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Gabriela Raucă - 600 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE