pulbere albă

[petrut dan]

nicio femeie nu m-a îndrăgostit
atât de mult
nicio femeie nu m-a făcut să-mi doresc
să mor de parcă aș răspunde de alții

și când nu voi mai fi aici
undeva voi avea timpul
să te văd în fiecare copac sau țipăt
de pasări
să-mi strâng pumnii
când rațiunea va zice
suflete
bea și mănâncă
până dimineață ți se poate lua totul

te-aș duce într-un local de modă veche cu mâncare
bună
unde lumea își vede de treabă
și dacă te-aș face să plângi aș pleca fără să-mi ascund fața
fără să privesc pe cineva în ochi
în locul unde bărbații lipsesc din cauza răzbunării
voi respira cât pentru o mie de ani
știind că
aici a început totul

și dacă vei spune că nu Dumnezeu mi-a zis
om
după chipul și imaginea Lui
ci iubirea ta m-a strigat
omule
după chipul și asemănarea ta
răspunsul meu va cuprinde nerăbdarea așternutului

gol

într-o zi care s-ar putea să nu vină vreodată o să-ți cer
dreptul de viață și moarte
asupra buzelor ce-mi trimit un sărut
convulsiv
o să-mi torn în pahar
vinul cu aspect de înălbitor-
ura față de cifre
și de toată această lucrare a morții

voi adormi cu privirea la pozele noastre
irepetabili
ca într-o poveste de iarnă
în care tu ești cea mai caldă versiune a mea

 

[Monica Pester]

Mă înclin !

[petrut dan]

Eu mă bucur printre primii! Bine-ai rămas!

[Monica Pester]

Ce să fac !? Am venit.

Am și eu o dependență ... Însemnele

Adică toți care sunteți aici , cu minusurile dar mai ales cu plusurile notabile în arhiva mea personală ! 

Eu îți mulțumesc și vă mulțumesc că mă țineți în priză !

[petrut dan]

Uite Monica, încă un motiv pentru care ar trebui să mai amâni acea pauză, ne-ar lipsi nu numai poemele tale, dar și comentariile inteligente și pline de sare și piper pe care le lași autorilor, în general, și mie, în special, și Dumnezeu s-a răzgândit în legătură cu Ninive, tu de ce nu ai face-o, cu drag!

[petrut dan]

Dorina, mulțumesc de trecere și rezonanța poetică, și pentru tine seară frumoasă, cu drag!

[petrut dan]

domnule Tudor Cicu, vă mulțumesc, apreciez valoarea comentariilor pe care le lăsați autorilor  site-ului și mă bucur atunci când găsesc și în pagina mea semnul trecerii dvs, profesionist și bine articulat, cu trimiteri și idei ce pot lărgi orizontul și  înfrumuseța limbajul fiecăruia dintre cei care îl citesc! Să aveți o seară frumoasă, cu stimă!

[Monica Pester]

Deja nu mai este o impresie doar, amprenta lăsată de acest din urmă poem. Este strigătul autentic al iubirii hașurate poate, de ancestrala frică de moarte , de dispariție. Și cum ar putea oare să nu-ți fie frică, dacă dragostea este chiar drogul care te ține în viață ?

Pulbere albă ...

Ai spus tot, Poete !

[Dorina Cracană]

Doamne, ce minunat poem! M-a lasat fara aer. Si fara de cuvinte...

[Tudor Cicu]

Stă și scris în Corinteni I (13.8): „Dragostea nu cade niciodată”, fiindcă istoriile unui eu cotropit de frumusețea iubirii nu se scrie pe un suflet gol și neîncercat, ci tocmai pe această cunoaștere a unei vieți destul de complicate pe acest tărâm al dragostei. De aceea, în viața boemă a unui poet, iubirea a fost înălțată până la imaginația ce poate fi găsită doar în visul nocturn și cântată cu eleganța profunzimii, acolo unde se simt artiști ai cuvântului și (ca poeți boemi) se înscriu în categoria experimentalului. În acel experimental unde până și tâmplele visătorului pictează un incendiu de argint pe chipul unei femei, dorită a fi văzută (și la trecerea dincolo de timp) „în fiecare copac sau țipăt/de păsări”. O primă constatare, după lectura poemului,  ar fi caracteristica și stabilitatea emoțională a omului-care-se-scrie pe sine, atunci când se adresează indirect iubitei, că există un mister pe care ființa lui îl semnalează și mai apoi atmosfera unui poem înfrigurat care luptă să dea glas nopților dintr-o „poveste de iarnă” într-un cântec.  Discursul său poetic, prin lumea asta mult grăbită, este unul pseudo-autobiografic, e despre viață și toate ale ei în „a noastră lucrare a morții”.