Sfârșitul cu-nceputul în punct se întretaie,
Deci nu poți să ai punctul de n-ar fi aste două.
Cum poate fi Iubirea răcoare în văpaie,
Și cum nemărginirea-Ți și-ascunde focu-n rouă?
Sfârșind mă voi începe, dând morții izbăvire,
De pe cătuși strângându-i averile ruginii.
Migdali cerșesc prin mine eterna-Ți înflorire,
Când apofatic piscul e vârful rădăcinii
Înfipt prin noaptea humii ca nimeni să Te vadă,
Doar inima-mi pe-acolo ca-n schit de codri toacă.
Trei nopți, şi tot pustiul mi l-ai făcut livadă,
Dar cât a dus cămila, povara lui ''dar,dacă''?!
În loc să-mi dai osânda din punctul din Scriptură,
Mă-mbrățișezi, ca Iosif pe cei care-l vândură.
Adaugă un comentariu
Kamilos, în greaca veche, înseamnă cămilă, dar și odgon, frânghie groasă. Unii traducători au găsit de cuviință că ''mai ușor va trece frânghia prin urechile acului...'' Dar,nu! Iisus este și un bun cunoscător al folclorului evreiesc de pe vremea Lui și folosește un proverb de al lor. Tot ca exagerare, în folclorul evreies de pe atunci găsim proverbul că ''a înghițit zece cămile''...Mulțumesc, doamna Suciu!
Mulțumesc frumos, doamna Nădejde! :)
Mulțumesc, Corina! :)
Un minunat psalm închinat hiperbolei: ”mai lesne va trece cămila prin urechile acului, decât bogatul...”, dar și dacă acumulăm bogății spirituale, atunci:
În loc să-mi dai osânda din punctul din Scriptură,
Mă-mbrățișezi, ca Iosif pe cei care-l vândură.
.
Mă-nclin!
Foarte frumos! :)
Mulțumesc, domnule da Coza!
Mulțumesc, Mihaela!
Semn de prețuire!
da Coza
subscriu celor spuse de Melania
admirație!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 700 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Gabriela Raucă - 600 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE