Printr-un hublou, imponderabil

[gabriel cristea]

Până la cer se-nalță talazurile,-n piscuri,
și preț de o clipită străpung nori trecători;
Coloși de apă ce sfredelesc albastrul
dezintegrează albul pur
- furtună de zăpadă mânând vuinde avalanșe sub carstice abisuri...

Se unduiește-n liniștea de piatră oceanul planetar - un munte mistuind umana ignoranță -, se prăvălește-n haos și-apoi semeț ridică hăul pe orbitale culmi,
cu vântul șfichiuind atomii prin stratosfera gheții.
O forță cataclismică precum diluviul
și-un glob albastru din ce în ce mai mic...

Tăceri asurzitoare de-oglinzi cu irizații,
de unde omul tehnologic privește negeneza printr-un hublou, imponderabil...

[bolache alexandru]

Imaginea unei furtuni pe apă cu talazuri puternice... În final apare tehnologia care parcă pune punct naturii...

[Gabriela Raucă]

Am citit cu plăcere, imaginându-mi o furtună pe mare, un zbucium al sentimentelor ascunse, o luptă cu accente stricte ale tehnologiei moderne. O poezie care lasă ori cere diferite interpretări, mai mult sau mai puțin apropiate de gândirea inițială a autorului. Prețuire!

[Vasilisia Lazăr]

:))

[gabriel cristea]

Lisia, mersi de comentariu! L-aș lăsa eu, dar nu mă lasă el pe mine. :) 

[gabriel cristea]

Doamnă Munteanu, mulțumesc! 

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Monica, de comentariu! 

[Vasilisia Lazăr]

Cuvinte de legătură precum și, ce, și-apoi etc., dar și articolele nehotărâte un, o duc poeticul spre narativ. Imaginile sunt frumoase, stilistica deosebită, dar iar te-ai lăsat furat de proză. Din acest motiv, eu cred că la versul liber trebuie să mai lucrezi puțin, să-l lași puțin mai liber. :)

Drag!

[Manuela Munteanu]

Impresionant!

[Monica Pester]

Îmi sună a Nostradamus, în variantă mai drastică  decât originalul . Bine că ai folosit  mult obișnuita metaforă, să  ni se înmoaie  oarecum, încordarea.

Foarte frumos !