Prietenie amară

[Lucretia Ionescu Buiciuc]

                       

Am primit în dar oase pentru câine,

dar câinele mi-e prieten

ş-am împărţit în două mica avuţie:

scheletul mare, nespus de rigid,

aproape dezbrăcat de plăcerile carnale,

l-am pus în pungă, pentru mine,

pe care am colorat-o,  pe la colţuri, cu roş

ca să nu se vadă visele devenite aşchii de dor,

gura am  legat-o  cu o fundă, se apropie doar Crăciunul,

-         sora mea râde, ştiu că are râsul amar…-

am pudrat-o cu “secretul-gustului” şi-am pitit-o în congelator,

cu grijă, ca să n-o zărească prietenul meu, câinele.

-         Am să-i spun mai târziu..., Moş Crăciun nu va venei  nici anul ăsta –

În cealaltă pungă am aranjat, ca pe rafturile de la Carrefour,

bucăţele de carne mici, mici, dar de carne,

Doamne, ce frumos se răsfăţau în mijlocul pungii!

Mă uitam cu coada ochiului la câinele alb, cârlionţat,

cu prvirea blândă şi înţelegătoare,

ridicat în două picioare, îmi întinde politicos lăbuţa,

stau nemişcată, să-i dau sau să las pentru Crăciun?

Închide ochii, din când în când, şi aşteaptă…

ştie că-i voi oferi şi ultima bucăţică de anafură.

îi intind jumnătate din partea întreagă, mănâncă cu poftă,

se face apoi că doarme, culcat pe-o fărâmă de carne.

M-aşez pe scaun şi încep să scad şi scad,

 nimic n-a rămas din tot ce aveam,

doar pentru o bucăţică de os, pudrată ici-colo cu aşchii de dor,

căţelul oftează în vis, de ce oare?,

 ridică încet capul, mă priveşte atent şi adoarme,

fericit că i-am dat o bucăţică de carne.

După un timp, o zi, o lună, un an, am găsit fărâma de carne

aşezată în colţ, pe-un fel de altar,

câinele stă în două picioare,

dar nu mai întinde lăbuţa ca data trecută,

imi mângâie mâna şi simt o lacrimă

 ce se prelinge în suflet încet, încet, ca un vis trecător

câinele mă priveşte cu drag, cine a spus că visele dor?

pun fărâma de carne innegrită de rime, îl chem să mănânce,

dar nu! apleacă privirea şi plânge.

 

[Chris]

Frumos!

[Vasilisia Lazăr]

Superb!

Neapărat de corectat!

[Ion Lazăr da Coza]

Superb poem.

fărâma de carne înnegrită de rime

Splendid!

Mici scăpări de tastare și de grafică.

Bun venit pe acest site!

da Coza

[Gabriela Grădinariu]

Generozitate  și sacrificiu și comuniune  dincolo de limite ,coordonatele marilor prietenii . Frumoasă alegorie! 

[Lucretia Ionescu Buiciuc]

va multumesc mult,  mult

[Sofia Sincă]

Impresionantă poveste, despre singurătate şi prietenie, despre devotament. Îmi trec prin minte cuvintele: care-i om şi care-i câine?

Un poem vast, aşa cum îi stă bine unui poem, scris cu multă fantezie, simboluri amestecate cu simţuri profunde, dictate de iubire. Fantezia metaforelor devine totală prin conotaţiile lor aluzive, exprimând o stare socială - lipsurile din preajma Crăciunului, dar şi devotamentul, ca şi înţelegerea nefiineţi umane, câinele. Trăind din vise...

Am citit cu încântare, Sofy!

Însă cred că poemul nu a fost corectat. Ai mai multe erori, Lucreţia:

gura am  legată c-o fundă, - am legat-o cu o fundă

zărească câinele. ridică capul,

 va venei , -va veni
de nafără. - cred că ai vrut anafură.

Şi apoi ai o seamă de fraze care încep cu literă mică, punctuaţia nerespectată şi de pus nişte căciuliţe la ''î''.