preludiu în E minor

[Vasilisia Lazăr]

dimineața se-ntinde leneșă fără idei

ne consumăm ultimul rest de iubire

 

fericirea are viață scurtă îți spun

ea se întâmplă o dată

numai durerea de mai multe ori

 

o geometrie a infinitului din tine

prinde contur pe gleznele mele

ceasul de la palat bate de șase ori

 

de ce ți-e teamă

lasă viața să te rupă în bucăți

privește-le apoi cum dansează în aer

 

te voi iubi cum nu te-a iubit nimeni

 

se-aude un pian undeva departe

sângele nostru acoperă muzica încet precaut

moartea așteaptă la marginea unei șosele cu soare

.

https://www.youtube.com/watch?v=CU9RgI9j7Do

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc, Monica! Mă bucur că ai rezonat. Drag!

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc din inimă, Manuela! Încântată de apreciere!

[Vasilisia Lazăr]

Gabriel, încântată de aprecierea și cuvântul unui Poet. Vezi că am scris cu majusculă.

[Vasilisia Lazăr]

Dan, așa cum spuneai și tu undeva, comentariul tău mi-e drag. Îți îmbrățișez cuvintele calde și speciale!

[Valeriu Anghel]

Felicitări, Vasilisia! Superb poem.

[Mihai Katin]

o geometrie a infinitului din tine

prinde contur pe gleznele mele...este o  configurare  metaforica  a existentei  trecuta  prin durerea care  purifica  pana la esentele   simtirii, pana  la  noua  ratiune  de a fi, atat de dramatica:

de ce ți-e teamă

lasă viața să te rupă în bucăți

privește-le apoi cum dansează în aer   cine o  incearca?...doar  cei  alesi...

https://www.youtube.com/watch?v=okIQYRE_t3s&pp=ygUMcGlhbm8gdHJp...

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

  Superb, ”de ce ți-e teamă

lasă viața să te rupă în bucăți

privește-le apoi cum dansează în aer”. 

[bolache alexandru]

Eu voi alege să comentez începând cu titlul... Pentru cei care nu știu E minor înseamnă de fapt mi minor... Mi, mine, al meu... Am interpretat ca un preludiu al meu pus pe locul doi pentru că fericirea are viață scurtă dar durerea se reîncarnează... Cine nu și-ar dori să fie iubit așa cum nimeni nu a fost iubit vreodată. Din păcate moartea așteaptă la marginea unei șosele... Șoseaua e o cale de acces. Soarele indică lumina. O cale de acces cu soare. Poate fi o cale luminată ori o mare iluzie sau farsă... Depinde dacă mimăm sau nu orgasmul...

[Gabriela Raucă]

Uluitoare și această poezie, Lisia! Iarăși mă înnebunesc versurile tale și mă afundă în visare.

Ai ceva împotrivă, dacă voi începe comentariul cu referiri la sfârșitul poeziei? Nu, nu cred că te deranjează.

O viață fericită împreună, până la capătul vieții, nu putea fi mai frumos înfățișată, decât ca o șosea cu soare, la marginea căreia așteaptă moartea. Nici măcar imaginea acesteia nu poate micșora vraja și muzicalitatea clipei de dragoste, glasul sângelui încins acoperind chiar și sunetul pianului din depărtare. Aceasta este iubirea promisă, unică în felul ei și nemaiîntâlnită, pentru această iubire merită să te împarți în bucăți, pentru ca măcar o fărâmă din tine să fie mereu lângă ființa iubită.

„o geometrie a infinitului din tine

prinde contur pe gleznele mele”... să însemne oare o redirecționare a pașilor, a drumului vieții sau o mângâiere tandră în momentele de fericire absolută, sentiment ce apare doar o singură dată.

O dimineață leneșă, începută fără un scop anume, poate deveni un cadru prielnic continuării unei povești de dragoste, chiar și atunci când bătăile orologiului te cheamă. Dar „lasă viața să te rupă în bucăți” fiind mereu acolo unde ești dorit.

Lisia, îți văd deja zâmbetul și îți citesc gândul: „de unde i-or mai fi venit și ideile astea?”...

Superbă poezie!

Admirație!

[Dorina Cracană]

Fara cuvinte...