Prea multe poezii despre toamnă

[Anca Vieru]

Seara

mă înec în acea oră

în care orașul se scurge pe geam

picătură cu picătură

 

întâi strada cu piatră lustruită

frunzele călcate pe trecerea de pietoni

șotronul spălat de ploaie

oameni cu fulgarine colorate

- așa cred, seara toate par gri -

taraba unde vânzătorul ambulant

                                  scoate din foc castane fierbinți

îndrăgostiții atârnați de umbrelă

geamul de la mansardă

                                  și poetul care scrie despre toamnă

 

apoi acoperișurile

/oare cine mi-a spus că fiecare acoperiș

                                  are o respirație proprie?/

pisica portocalie care le traversează cu pași moi

- înainte credeam că e soarele la apus -

 

iar la sfârșit

turla bisericii

orologiul cu mecanism stricat

                                    și limbi călătorite de porumbei

  

atunci știu

că tot orașul s-a scurs în ora de melancolie

și ne rămâne doar cerul

 

 

 (AV)

 

[Anca Vieru]

Domnule da Coza, domnule Nechita, m-am gândit mult asupra ultimului vers, am vrut să-l scot pe „doar”, până la urmă l-am adăugat pe „ne”. Cineva chiar mi-a sugerat o variantă mai tranșantă, dar mie îmi plac lucrurile care lasă și cititorului loc de gândire.

Deocamdată am lăsat așa, dar nu e bătut în cuie.

Mulțumesc pentru comentarii și vă mai aștept.

Anca V.

 

[Nechita Corneliu]

Pretuire pentru aceasta poezie doamnei Anca.

Fara a ma gandi la o polemica pe aceasta tema cu dl. Coza deoarece sunt un profan in ale poeziei, tin sa-mi exprim totusi un punct de vedere personal: am sentimentul ca acest ultim vers e cel care reda un nou orizont... dupa o sumedenie de enumerari a unor evidente ce parca par a ne displace in toamnele noastre(ploaia, toate bucuriile verii care dispar sub picaturile ploii, dupa nuantele vesnice de gri ale toamnei, umbrele, orologii stricate, castane, etc), dupa ora de melancolie in care intram toti dar mai ales poetii toamnei... ne ramane doar cerul ca un reazem, ca o speranta vie si mai ales ca un mesaj al iubirii peste timp. E cerul din care Dumnezeu va scutura peste putin timp plapumele cu care se invelesc ingerii sus in cer acoperindu-ne si pe noi (pentru a cata oara?!) cu dragostea lui.

Cu prietenie tuturor,

Puiu(Corneliu Nechita)

[Ion Lazăr da Coza]

Ultimul vers cam obturează orizontul...

Poezie bună.

da Coza

[Anca Vieru]

Sofy, știu că în poeziile mele se cam „adulmecă” proza. Cu proza am început, pentru ea am o slăbiciune, dar am și momente în care simt că trebuie să pun pe hârtie ceva care seamănă a poezie :)

Mulțumesc pentru trecere.

Cu drag, Anca

[Anca Vieru]

Mulțumesc tuturor pentru lectură și semnul lăsat.

Cu drag, Anca

[gina zaharia]

ador orașul acela

simt respirația fiecărui acoperiș

doar tu o puteai fotografia astfel

cu drag, 

[Belean Maria Ileana]

un accent aici:

"fiecare acoperiș/ are o respirație proprie"- foarte frumoasa... felicitari!

[LUMINITA SCOTNOTIS]

cu placerea lecturii

[Sofia Sincă]

Oraşul şi toamna... Descris foarte frumos, melancolic, cum îi stă bine toamnei dar cam prozaic (a se gândi la conotaţia de proză, a cuvântului). Cam prea explicit. Vasile are dreptate, pe lângă descrierea fermecătoare este necesară trăirea elementelor introduse în versuri. Dar, sunt sigură că tu ştii toate astea, Anca.

Am citit cu plăcere, Sofy!

[Anca Vieru]

Domnule Ionac, mulțumesc pentru sugestii, am preluat câteva și la celelalte mă mai gândesc.

Cu prețuire, Anca V.