Poveste (i)reală

[Nicoleta Cheles]

E o datorie a mamei
să-şi crească fiul.
Chiar dacă soțul zace-ntr-un azil,
iar ea huzureşte cu un bătrân
licențios, dar plin de bani.
Chiar dacă fiica ei se droghează
şi nu-i mai lasă niciun urmaş,
pentru ca viaţa a îmbătrânit-o prea devreme.
E o datorie a mamei să-şi ducă fiul la şcoală,
pentru ca nu a facut decât patru clase si alte patru la seral,
neatestate.
Pentru că, iată, trebuind sa câştige un ban, s-a dus să se angajeze la barul fiului celui mai slab coleg de clasă al tatălui său.
Tatăl său era mai mult plecat.
Câştiga mulţi bani.
Iar, când venea acasă, făcea mâncare, spăla, călca.
În timp ce fiica lui îşi aducea iubiţii acasă.
O mamă nu-şi lasă fiul la voia intâmplării.
Fiul ei i-a lăsat un urmaş,
după ce a flirtat cu o nemţoaică,
într-un tren.
În timp ce el s-a întors în țară să-şi facă actele, ea a dispărut cu copil cu tot.
O mamă nu plecă de lângă fiul ei orice ar fi.
Chelnerul unui restaurant l-a văzut
plutind pe apă
la un kilomeru de locul unde s-a izbit cu capul de pietre
căzut.
Fata cu care urma să se căsătorească şi fostul ei iubit au alergat într-un suflet
să-l deconecteze de la tubul de oxigen.
Peste o săptămână i-au prelevat organele.
Înainte de înmormântare,
preotul a cerut certificatul de deces.
Apoi a continuat slujba.
Apoi mama copilului său a cumparat
o locuinţă pentru soțul mamei sale.
Acum nu mai stă într-un azil.
A făcut şi un test ADN.
Mama sa trăieşte în continuare cu bătrânul
licențios.
Plănuieşte să se mute într-o zi la ţară,
unde şi-a construit o casă.
Pe fiica ei n-o mai vrea nimeni,
arată mai bătrână cu 20 de ani.
E datoria unei mame să- şi caute şi să- şi urmeze fiul
Din sutele de prieteni nu a venit nimeni la mormântul lui,
epilogul unei morți suspecte.
E datoria unei mame să moară prin fiecare fir al vieții şi să trăiască prin moartea fiului ei.
Dar cine suntem noi să judecăm durerea unei mame...

[Vasilisia Lazăr]

Waw! Ce poem! Viața bate filmul de cele mai multe ori. Felicitări!

Corect este să-şi (nu să- şi). Nici înainte și nici după cratimă nu se lasă blanc.

[gabriel cristea]

O poveste de-un cenușiu covârșitor, ca o secvență ce mutilează  orice comentariu. Un stil ce oferă cititorului  gravura  timpurilor revolute... 

[Sofia Sincă]

Filosofie de viață, într-un poem amplu, referitor la datoria mamelor. Aspecte de viață bine structurate, unele dorite a fi oprite în timp, cu sensibilități și reproșuri. Foarte evident ultimul vers, o concluzie sine-qua-non.

Interesant textul.

Sofi

[Chris]

 un singur text pe zi!