Aho, aho, poeţi-fârtaţi

Staţi pe site şi nu mânaţi

Chiar de-i gându’ la cârnaţi

Şi la ţuica piperată

Descântată lung în vatră

Ori la berea cu broboană,

Ori la vinul fiert din cană,

Sau la vreo blondă codană –

Muză-aleasă pentru pană…

Şi voi, poetese fine,

Nu vă gândiţi la tartine,

Nici la blănuri, ori botine

Şi-ascultaţi puţin la mine,

Sau citiţi astă postare

Numai de o fi răbdare –

Că n-am mai scris poezie

De mulţi ani (parcă vreo mie)

Ce-o ieşi… nimeni nu ştie!

Mânaţi, măi!

– Hăăăăăi!

 

Rotofei ca un bostan

Iaca a trecut un an

Când pe-Însemne culturale

Pluguşor de trei parale

Cu tupeu eu am postat

Şi fiindcă n-aţi protestat

Mai fac un pustiu de bine

Îl postez iarăşi… în fine

„Apdatat” pe ici, pe colo

Că nu mă-ajută Apollo

Să fac unu nou-nouţ

Şi-acum sar din lac în puţ

Şi v-ameninţ sus şi tare

Chiar de nu are cătare

Şi la anu’, de-o fi bine,

„Pluguşorul” tot de mine

O să fie iar semnat

Şi cu elan repostat…

Să vedem de-ţi zice „Hăi!”

Şi-o-ţi mai suna zurgălăi,

Sau veţi fugi peste văi

Ţipând tare: – Mânaţi, măi!

– Hăăăăăăi!

 

Cum ziceam, trecut-a anul

Şi chiar de n-a-„nflorit” banul

Mai c-un premiu, mai c-un laur

Tot pe-Însemne site de aur! –

Aţi rămas, ca o minune,

Postând lucruri cât mai bune

Că în timpuri deformate,

De parcă-am trăi în rate,

Arta-i drog şi e nectar

Pentru omu’ cu-ales har,

Pentru guvernanţii mei

Parc-ar fi fum de ardei

Mânca-i-ar benga pe ei

Fie şi fără mujdei!

Mânaţi, măi!

– Hăăăăăăăăăăăi!

 

Şi ştiind cât vi-s de dragi

(Poate atârnaţi prin fagi)

Vă zic una – nu e nouă

Şi nici îmbrăcată-n rouă:

De deunăzi, din zăvoi,

Bodyguarzii de la oi

Tare mi s-au răsculat

Când târziu ei au aflat

Că pe la al lor ciopor

Nu au voie c-un popor

De dulăi purtând jujău

Cică ar fi tare rău

Şi cu hatalm îi învaţă

Europa cea „isteaţă”

Unul, doi… hai… fie trei

Nu dulăi, ci bieţi căţei

Pe lângă stână să ţină

Şi cu ei să se aţină

De urşi, lupi şi alte cele

Jivine din alea rele

Că de-or fi dulăi prea mulţi

Pe şesuri, dealuri sau munţi

Rău se sperie vânatul

Şi nu-l găseşte-mbuibatul

De bancher şi de patron,

Parlamentar şi baron

Că aşa vor să vâneze

Transformând în metereze

Portiera de mersan…

Tac, dară, c-ar ţine-un an

Dacă-mi încep eu ocara

Şi s-o speria şi ţara

Şi-apoi alta am de spus

Cum începusem mai sus

Ăi flăcăi cu patru clase

(Făr’ să aibă şapte case)

Guvernul a speriat

Acesta a retractat

Ordonanţa din Bruxelles

Ce se voia de model

Baciului din „Mioriţa”…

Da’-ncurcase tare iţa…

Iţe sunt, neică, destule

Încâlcite de minţi nule

Căzute parcă din Lună

Că n-or da o lege bună,

Nu ar face una clară

De i-ai picura cu ceară

Cum e şi cea pentru noi,

Scriitorii mai de soi –

Pe la uşi te umileşti

Sponsorizări să primeşti

Şi când ai tiraju’-n faţă

Nu îl poţi scoate pe piaţă,

Nu-l poţi băga-n librării

Că acuzat o să fii

De mare evaziune

Şi de mare furăciune…

Nu e glumă! E pe bune!

Şi chiar dacă reuşeşti

Pe rafturi să poposeşti

Îţi vezi banii, îţi vezi leafa

Cam când îţi vei zări ceafa

Dar „culţi în cap” cum suntem

Noi n-o să iniţiem

Vreo petiţie on-line

Ori vreun tărăboi mai fain

Hotărâţi să cerem partea

Apărându-ne ferm cartea…

Speranţe n-am de la noi

Că suntem prea fini… prea moi

Bodyguarzii de la oi

Poate mi s-or îndura

Pentru noi a protesta

Şi cultura de-a salva

Guvernanţi de-a speria

Lovind cu bâta prin clăi

Şi ţipând la ei: – Hăi! Hăăăăi!

 

Să ne-ntoarcem l-ale noastre

Că nu toate ni-s albastre

Ba sunt gri… negru-catran…

De când scriem pe ecran

Pare, cu prea mult elan,

Ignorăm gramatica

(Cic-aşa-i poetica)

Nu recunoaştem că-i grea,

Ori habar n-avem de ea!

Înşirăm cu graţie

Orice-aliteraţie

Vax, tu, punctuaţie

Şi epatăm cu toptanu’

Greşeli câtu-i Bărăganu’

Cacofonii, „dezacoarde”,

Neuronul de ţi-l arde

Gafa dacă i-o remarci…

Mai bine era să taci

Că nu cere el clemenţă –

„Este vorba de licenţă

Şi de mult avangardism!…”

Zău, mă paşte-un pesimism…

Aşa că schimb şi eu fila

Şi zic: „Dumnezeu cu mila!”

Şi mai zic: Fete, flăcăi,

Ia sunaţi din zurgălăi

NING-ul să se sperie

De aşa istorie

Mânaţi, măi!

– Hăăăăăăăăăi!

 

Sunt unii, măi, frăţioare

Dacă le ceri şi valoare

Le stârneşti grea indignare

Şi-ţi aruncă-n gura mare

Că ei scriu aşa cum simt…

Dar eu asta nu consimt

Şi-l întreb atunci pe el

Eşti abonat la Nobel,

Eşti cumva luminos far,

Eşti vreo bornă de hotar,

Ca să-ţi admir poezia

Ce-i soră cu nerozia,

Fără să-i fac necropsia?

Şi de n-are vreun răspuns

Că prea tare-a fost împuns

Lesne face-o piruetă

Şi o dă într-o şuetă –

Că scrie metafora

Doar pentru inima sa.

Atunci stau şi mă tot mir

Ca un fir de calomfir

De ce nu faci tu aşa

Că mai mult eu te-oi stima:

Pe oglinda de la baie

Să înşiri versuri – o droaie

Şi când te ferchezuieşti

Stihurile să-ţi citeşti?

Dar cum te ştiu eu pe tine

Sigur n-o să fii cu mine

Ca să mânăm plugul bine

Aşa c-o să strig prin văi

Singur-singurel:

– Hăi! Hăăăăăi!

 

În contrast, cum să n-admiri

Bobocii de trandafiri

Însetaţi de-a progresa

Că au de unde-nvăţa

Prieteni mulţi, cu minte multă

Ei cotidian ajută

Parcă-s năimiţi în valută

Şi chiar dac-ar fi plătiţi

Tot n-ar fi aşa uniţi

Cum literatura-i leagă

Prin dragoste, viaţa-ntreagă…

Cu ei s-o luăm peste văi

Şi sunând din zurgălăi

Să mânăm pluguţul, măi:

– Hăăăăăăăăăăăi!

 

Sunt unii, se cred vedete,

Şi chiar sunt – Domnul, mă ierte! –

Nu dau mână de-ajutor

Şi mă-ntreb: La rândul lor,

Nu au primit niciun sfat

Când pe ăst drum au plecat?

…Treaba lor, nu-i treaba mea,

Dar tare s-ar supăra

Mentorul de i-ar vedea.

Le-ar zice „Bravo, flăcăi!”?

Sau poate un: – Hăi-hăi-hăi!

 

Mai vezi unul dintre-aceia

În care zace scânteia

Dar nu-şi finisează versul

De s-ar zdrobi Universul,

De capul lui de te ţii

Te-acuză de gelozii

De parcă ajungi mai mare

De îi faci vreo sesizare

Şi-ţi aruncă: „Ia, mă duc

Cu opera pe feisbuc!”

Şi acolo laicuieşte

Şi laicuri din greu primeşte…

Însă stau nedumerit

Că-s la minte găurit

Şi nu prea-nţeleg defel

Dai laic tu, laic dă şi el

Sute într-un minuţel…

Când pustia aţi citit

Un poem cu gabarit

A!... M-am prins cam târzior –

Laicul este de decor

Dar cu el mi te mândreşti

Rudele îţi fericeşti

Şi capeţi sponsorizare

De la unchi, de la mam’-mare

Că doar ea este experta…

Şi vii şi-mi arăţi coperta

Că de ţi-aş citi volumul

Greşeli ar fi cu duiumul

Dar te-ntreabă mintenaş:

Mânci mere cu chiriaş,

Cireşe cu mult noroi,

Şi lapte cu usturoi?

Cum îţi ştiu răspunsul, măi,

Iaca plec năuc pe văi

Fără a-ndemna:

Hăi! Hăi! Hăăăăăi!

 

Ce am spus aici, pripit,

Nu e lucru inedit

Sfaturi de-astea aţi primit

De când pe-Însemne-aţi venit

Şi le fel vă vom toca

Pe-Însemne cât veţi mai sta,

Că decât vreun compromis

Mai bine site-ul închis

Dar sper să nu fie cazul!...

Şi-om mai arde pe-aici gazul…

Văd – m-am întrecut cu „hazul”

…Ca să nu schimbaţi macazul

Eu vă rog aşa… cu-alean,

C-am „arat” cât pentr-un an,

S-opriţi plugul, măi flăcăi,

Dar sunaţi din zurgălăi!

S-audă tot NING-ul, măi!

– Ahooooooo!

 

(repostat)

Vizualizări: 617

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Ianuarie 3, 2016 la 1:55am

O încântare și o delectare. Dar și de luat aminte. :)

La mulți ani cu bucurie tuturor!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Ianuarie 2, 2016 la 5:19pm

Pentru cei care au citit astă postare și au dat Îmi place, le aduc mulțumiri!

Tuturor membrilor, le doresc Un an prosper spiritual cât și financiar!  

Memento: 

  • Îmi cer scuze de la cei pe care anul trecut nu i-am supărat - anul acesta sigur nu vor scăpa!  :)

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Ianuarie 2, 2016 la 5:11pm

Da, da! Cunoșteam legea, dar nu sesizasem hilarul (chiar drama!) din ea, domnule Bidulescu! :) sau :(((

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Ianuarie 2, 2016 la 5:03pm

Domnule J' Arrive!, suntem onorați de prezența dumneavoastră pe acest site-cenaclu! Părerile dvs, întotdeauna la obiect, contează! Cel vizat ori plecă pe facebook, după like, ori evoluează.

Cât despre urările adresate aici, subscriem  cu toată inima!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Ianuarie 2, 2016 la 4:50pm

Mulțumim de urare, domnule Nechita!

La fel!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Ianuarie 2, 2016 la 4:47pm

Dragă Ana Ardeleanu, toți „ardem gazul” pe aici. Ideea e să o facem cu folos, iar tu, slavă Domnului, o faci cu mult folos!

Comentariu publicat de Bidulescu Constantin pe Ianuarie 2, 2016 la 4:43pm

@Ion Lazăr da Coza:

Legea făcută de ai noştrii guvernanţi spune că un cioban are voie la munte cu trei câini, la deal cu doi şi la şes cu unul. Numai că ciobanii fiind mai isteţi, au întrebat: Bine, bine când coborâm scăpăm noi de câte un câine în cele două etape (făcându-le de petrecanie),  dar când urcăm înapoi primăvara de unde îi punem înapoi? 

Şi câinele ciobănesc nu este orice câine.

 

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Ianuarie 2, 2016 la 4:41pm

Subscriu, Sofia, din toată inima!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Ianuarie 2, 2016 la 4:38pm

Zic și eu așa, domnule Bidulescu:

Gramatica nu e grele

Căci io fac regulilele

Și dacă nu vă prieșteți

Pe mine nu mă citeșteți!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Ianuarie 2, 2016 la 4:28pm

Aceleași urări pentru toți românii noștri, Dragoș!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog caisa cu pistrui a lui Mihaela Popa
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog şi tristeţea se-ntristează a lui Stanescu Valentin
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Romanță de toamnă (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Peisaj de toamnă (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 8 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog şi tristeţea se-ntristează a lui Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog you and i a lui petrut dan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog picturile au învățat să învie a lui Ariana Zburlea
cu 10 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog picturile au învățat să învie a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 10 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zidirea a utilizatorului Monica Pester
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Zidirea a lui Monica Pester
cu 10 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără îmbrățișare (poezie scrisă în timpul pandemiei) a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 10 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ninge cu amintiri a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 10 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Atât de mult... a utilizatorului Dacu
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Atât de mult... a lui Dacu
cu 11 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 11 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog şi tristeţea se-ntristează a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 12 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor