piruetă în umbra unui zmeu de hârtie

[Nuta Craciun]

în fiecare dimineaţă te trezeşti copil
îţi iei viaţa la rost apoi îi cânţi melc melc codobelc
ea îşi scoate corniţele şi-ţi cântă şi ea

cei patru pereţi ai dimineţii te privesc uimiţi
vrei să-i urci ei cresc mai înalţi
asculţi cum tac întrebările
aperi această linişte ca pe o promisiune
făcută unui mort

îmbraci în staniol peştii din acvariu
apoi priveşti cum ei iau forma cuvintelor
ce-ţi ies din gură
mai păstrezi pe piele culoarea ultimului joc
când puneai în glumă nume noi tuturor lucrurilor
te epuizai iubind în toate direcţiile gândeai că e singura formă
de a-ţi demonstra că poţi urca singur scara
ce duce la oameni

acum se face noapte şi zi după dorinţa ta
nu mai măsori viaţa după toamne
ci după primăveri
înveţi singur ce înseamnă să nu fii singur
să te atingă din nou literă cu literă lumina
când aleargă să prindă umbra zmeului tău de hârtie

ploaia nu mai cade din ochii tăi
niciun Titanic nu se mai scufundă zilnic
odată cu tine

te urmăreşte ochiul lui Shiva îţi amestecă sentimentele
în toţi fluturii cu cap de mort
tu vezi mereu primăvara

numeri toate pătratele dimineţii joci şotron
pe zidurile ei înalte
în mâinile tale viaţa e o marionetă
gânditor îi pansezi rănile

ceasul din perete îşi vede de suferinţa lui

[Nuta Craciun]

ma bucur de "ochii umezi pe la colturi", copiii din noi si-au dat mana si acum pun de-un sotron :)  

si eu va multumesc  pentru cuvintele cu sens, mai ales pentru: " Toţi suntem copii, doar de ne-am da seama"... empatie la copilarie, ce frumos!! pentru ca ea, copilaria,  nu dispare niciodata din noi si e perfect sa fie asa,  si e si mai perfect daca ne dam seama de asta, in momentul in care uitam sa fim copii, uitam sa-i cantam melcului ... atunci incepe numaratoarea inversa, atunci incepem sa imbatranim... 

[Gheorghe Cornel Rosca]

"Îmbătrînesc şi-mi pare rău!", ia să mai adăst niţeluş prin copilăria-mi...
Toţi suntem copii, doar de ne-am da seama; ludicul este "o poveste" fără de sfîrşit, cu trăiri sprinţare, cu participări totale: suntem în Joc, deci să-l jucăm cu îndîrjire, alăturîndu-ne, completîndu-ne, visînd, îmbogăţindu-ne sentimental, chiar şi atunci cînd trupul nu ne mai ascultă; avem, dincolo de junghiuri, cuvinte jucăuşe, întregitoare, grăitoare. Noi chiar suntem ceea ce gîndim: doar că în timp, adăugăm şi ceea ce gîndesc ceilalţi, alter-egourile noastre, răsfrînte nouă din Oglinda fără de minciună.
Nici măcar nu putem să ne părăsim copilul din noi, căci de fiecare dată este tot mai tînăr, tot mai plin de sens, în ascultare, într-o nesfîrşită transhumanţă a spiritului.
Uneori-adeseori, ne desluşim prin ceilalţi: "înveţi singur ce înseamnă să nu fii singur"
~
Cu mulţumiri de ochi umezi pe la colţuri,
Cornelius, :)

[Nuta Craciun]

viata privita prin ochii copilului ce inca mai sunt, mai ales dimineata ... atunci copilul din mine primeste liber la vis  iar el ii canta vietii cu candoarea celui care pune nume noi tuturor lucrurilor :) 

multumesc Sofy! :)

[Nuta Craciun]

multumesc de empatie,  Camelia! :) 

[Nuta Craciun]

multumesc domnul  da Coza,

e doar o expresie ludica dintr-un joc cu melci, nu credeam ca pot construi un poem pornind de aici

dar m-am lasat pe mana jocului, pe alocuri am preluat eu comanda si am reusit un poemas pe care il simt

curat si pur si care mi-e drag... toate cele bune! 

[Sofia Sincă]

Viața privită ficțional... scris postmodern, relativizat în același timp.

Un prozo-poem.

Am citit cu plăcere, nu-ți cunosc stilul. Prin urmare mă abțin de la altfel de comentarii.

Sofy

[Camelia Ardelean]

îţi iei viaţa la rost apoi îi cânţi melc melc codobelc
ea îşi scoate corniţele şi-ţi cântă şi ea...

Am citit cu plăcere un poem interesant!

[Ion Lazăr da Coza]

melc-melc-codobelc

Reverență!

da Coza

[Nuta Craciun]

bun gasit! multumesc gina! :) 

[gina zaharia]

Ai conservat perfect acea lumină, Nuța! Bun venit cu poezie!