Pe unde esti, Ioane... lui Ion Lazăr da Coza

[Rădița Răpeanu]

Pe unde ești, Ioane, acum, când eu aștept,

Să vii la re'ntâlnirea Însemnelor* de-acasă,

Căci m-a cuprins durerea și mi se zbate-n piept, 

Precum un fir de iarbă ce tremură sub coasă

 

Pe unde ești, Ioane, acum, când eu te-ndemn

Să te ridici ca Lazăr, din propria ta moarte

La toți să ne lași vorbă, la toți să ne lași semn,

Așa cum viu făcuta-i, cu litera prin carte...

 

Pe unde ești, Ioane, acum, când vreau, s-ajung

La casa ta din Tulnici, cu prispă și livadă,

Că mă topesc de ciudă, și nu pot să-mi alung

Regretul c-ai plecat și nu am stat la sfadă...

 

Pe unde ești, Ioane, când caii vieții gem

Și tropăie-n țărâna încinsă după drumuri -

Degeaba „dii” îi strig, degeaba „diii” îi chem

C-au luat-o printre neguri și au pierit în fumuri...

[Mihaela Suciu]

Felicitări!

[Vasilisia Lazăr]

Aceeași o întrebare o pun și eu în fiecare zi. :(((

Mulțumesc, Rădița!

[Valeria Merca]

O poezie superbă care nu poate trece neobservată, așa cum s-a și întâmplat! :)

Felicitări sincere!

[Nădejde Angelina]

Impresionantă poezie! Mulțumim, Rogvaiv! Felicitări din toată inima!

[Sofia Sincă]

În memoria celui ce a fost cel mai drag prieten, sfătuitor, pilduitor și tot ce ne-am dorit.

Regretul există mereu în inimile noastre, mai ales că a plecat fără veste. Norocul nostru este soția sa, Vasilisia Lazăr care face cu multă voință, dorință continuarea a ceea ce au/am început împreună.

Cinste ție, Rodica!

Am citit cu lacrimi în ochi,

Sofi

[Chris]

o poezie scrisa cu durerea aceea a neputintei si a regretului pe care le simt si eu si am rezonat...