Pasărea Phoenix

[Monica Pester]

Renașterea este o pagină grea de viață.

Este vârful pe care  să-l accezi

în momentele de restriște,

atunci când auzi toaca celestă 

a veșniciei liniștitoare,

cu semnificații ce ți se deschid în față,

uriașă geodă de ametist.

Dar nu, tu nu vrei încă, veșnicia,

tu vrei tumultul, zgomotul ideilor,

planuri de întins pe colile viitorului,

tu vrei impresii virgine,

munți de alabastru de urcat,

de care, doar un înger atent 

îți mai amintește.

Tu vrei acțiunea de început, 

cu aripile întinse pe trecutul scos la mezat,

tu vrei să uiți nepriceperile,

tristețile strânse în lanțuri grele, 

loviturile necerute ce au lăsat urme

în soclul tău originar.

Atunci, Natali, uită și trecut și viitor.

Pasărea Phoenix trăiește numai în prezent,

pasărea Phoenix ești tu, Natali, 

marmură albă de Carrara, marmură metamorfică,

în care sufletul tău alb își găsește veșnicia.

[Mihai Katin]

poemul este un remember și  în același timp o repoziționare a prezentului intre mitologia pasarii si cea in  care Natali este acea mitologie umana a dublei ființări:

Pasărea Phoenix trăiește numai în prezent,

pasărea Phoenix ești tu, Natali, 

marmură albă de Carrara, marmură metamorfică,

în care sufletul tău alb își găsește veșnicia.