Parodie

[Ion Lazăr da Coza]

Notă: Nu știu câți dintre tinerii cititori cunosc despre ce este vorba când spun: Congres, Luptă, Stejar, Directive, vestic, Mamă, polimer, Carnet, Statut etc., însă îmi asum riscul.

[Nelu Preda]

Ok, atunci ce vrei să spun, că nu scriu destul de bine pentru a aspira la așa ceva? Așa este și nu e de mirare, eu scriu de mai puțin de patru ani, în timp ce alții scriu de o viață. Oricum dacă socotești că te-am ofensat cu ceva, eu îți cer public scuze, dar nu mi se pare nici măcar colegial să te las să persiști într-o eroare. 

[Ion Lazăr da Coza]

Sofisme, Nelu... Sofisme!

[Nelu Preda]

Vasilisia, nu locuiesc într-o carte, ca să am pe pereți poezii și nici nu sunt îndrăgostit de ele!

Ion, știi bine că dacă nu ești cunoscut, nu te bagă nimeni în seamă la marile edituri. În plus trendul actual e pe poezia în vers liber, pe care eu nu o agreez. Una peste alta, hai să revenim la fondul problemei care este parodia ta. Sau o lăsăm baltă.

[Veronica Pavel Lerner]

Ha,ha! M-am distrat! Polimerul ala nu era nenascut, era nascut de alte chimiste! :)))

Nu intru in teoria parodiei, eu m-am amuzat si gata! Bravo! 

[Ion Lazăr da Coza]

Nelu, să lăsăm retorismul și automulțumirea - dă curs îndemnului pe care ți l-am mai făcut: Lasă-ți blogul deoparte și trimite - fii bărbat! - ceva materiale la marile reviste literare, cum ar fi: Convorbiri literare, Pro Saeculum, Plumb, Luceafărul, Literatorul, Bucovina literară, Familia etc. și vei vedea cum vei fi primit. Vei vedea adevărata ta valoare. Noi, poate, te criticăm din invidie, din frustrări... Mai știi?...

[Vasilisia Lazăr]

Atunci de ce nu ți-o scrii pe peretele din dormitor? :)))

[Nelu Preda]

Nu m-așteptam să mă bucur de asemenea atenție specială! Cât privește calitatea, pot să o apreciez și eu singur, fără ajutorul ”experților”.

[Vasilisia Lazăr]

„Arde focu-n paie ude...”

Era de așteptat. 

Am observat cât timp ți-a trebuit, Nelu Preda, să faci acea pastișă. Proporțional cu asta e și calitatea ei. 

[Nelu Preda]

Vasilisa Lazăr (da Coza), încearcă și dumneata să faci la foc automat o asemenea ”pastișă” să vezi cât de ”facil” este! În privința calității, știi cum e ”Tot țiganul își laudă ciocanul”. Până una alta, faptul că te-ai deranjat cu un pogon de dizertație pe seama parodiei, nu schimbă cu nimic realitatea.

[Vasilisia Lazăr]

Acum să discutăm puțin și despre parodie, în general, apoi ne vom opri strict la această parodie.

De când există parodia, cu diferitele ei forme și efecte, ea a descompus descurajant. A făcut pantomimă ironică ori de câte ori un canon artistic sau un procedeu excesiv folosit risca să devină anacronic. Funcția ei peiorativă se realizează, în mare parte, prin folosirea etosului ironic, spre a discredita un gen, o manieră, o operă literară sau artistică sau chiar un autor, fiind, de cele mai multe ori (dar nu în toate cazurile) irigată spiritual de o notă umoristică. Întotdeauna autorii de parodii au negat mai agresiv sau mai tolerant umoristic obiectul parodiat, iar distanța critică implicată în noul text, marchează mai curând diferența decât similitudinea.

Tipul de parodie care predomină pe acest site este parodia prin substituție, adică tratarea unei teme proprii în cadrul unor tipare preexistente, dar asta nu trebuie să-l îndepărteze pe parodist de la scopul ancestral al parodiei, acela de a scoate în evidență tarele originalului. A alege la întâmplare o poezie sau oricare altă operă, literară sau artistică, pur și simplu pentru că-ți place ție și vezi că e facil de parodiat, că se pliază abilităților tale, o operă la care, personal, nu ai avea ce să-i reproșezi, aceea nu e parodie, aceea e o pastișă mai mult sau mai puțin reușită. Întotdeauna o parodie încearcă să ducă în derizoriu originalul, de aceea multor autori nu le face plăcere să fie parodiați.

Cu referire strictă la această parodie, subliniez următoarele: da, este parodie, deoarece versurile poeziei originale, felul în care suntem tentați să le recităm, ne duc cu gândul la odele ridicate partidului și bravului conducător de pe vremea comunismului. Că nu ne face să râdem cu gura până la urechi, da, e adevărat, ba, dimpotrivă, ne întristează puțin, dar parodia, nu întotdeauna are notă umoristică, ci de cele mai multe ori.

A alerga, Nelu Preda, și a face la foc automat o pastișă (nu parodie) care nici măcar nu e de calitate, ca să demonstrezi tu ce grozav ești în materie de parodie, nu ți-a reușit, chiar dacă susținătorii tăi te aplaudă.

Drept urmare o să-l felicit pe Ion Lazăr da Coza pentru această parodie, fiindcă aceasta e cu adevărat parodie, nu pastișă.