Între Scila și Caribda

[Gheorghe Pârlea]

Motto: "Poezia e o stare de spirit..." (Nichita Stănescu)

 

Senină-mi fuse zarea pân' acum,

Iar mersul, lin, pe restul cel de drum;

Și-mi lustruiam, în intimul meu for,

Medalia de cert învingător.

*

Dar vai, veni declinul din senin,

Din cer curat și de lumină plin:

Un nor răzleț, ivit ca de niciunde,

Seninul blând al zării mi-l ascunde.

 

Născu furtună noru-n răscolire,

Iar eu, în sorbul ei de la-ntocmire,

Mă zbat, și pe uscat, și-n bici de ape,

N-am niciun stâlp de sprijin pe aproape.

 

Și ca Ulise-n volburi de strâmtoare,

Mă frâng acum în valuri ca de mare

Și, în derivă,  îmi hrănesc obida,

Adulmecat* de Scila și Caribda.

 

*Mitologia greacă descrie cei doi monștri si în varianta în care Scila avea însușiri canine (urla ca un câine).

[Gheorghe Pârlea]

Mulțumesc, Chris!

[Chris]

frumos...

[Gheorghe Pârlea]

Încântat și îndatorat, Dna Ada Nemescu!

 

[Ada Nemescu]

Tulburător!

Zbucium asumat, descris în versuri carnale, puternice...

aDa

[Gheorghe Pârlea]

Sunteți generoasă, Dna Floare Arbore! Vă sărut mâna, îndatorat! 

[Gheorghe Pârlea]

Virgula care marchează lipsa predicatului era obligatorie (în fișierul în care îmi "puricesc" eu exercițiile o aveam). Mă îndatorează mult acribia și delicatețea Dvs. ["oare... nu ar trebui așa?..."] în a mă convinge, aplicat, că am lipsuri. Da, punctuația limbii române are subtilități pe care doar filologii le vor fi stăpânind pe deplin. Așa că puteți fi directă cu mine, fără probleme. Chiar dacă nimănui nu îi este confortabil să afle că nu-i perfect, acest gen de funcție pe care Insemne Culturale și-l asumă aduce un categoric beneficiu Limbii Române. 

Am achiesat la propunerile Dvs. de modificare.

Cu recunoștință și prețuire, sărut mâna!

[Vasilisia Lazăr]

Oare la prima strofă nu ar trebui așa?

Senină-mi fuse zarea pân' acum,

Iar mersul[,]lin, pe restul cel de drum; 

Mă gândesc că virgula ar marca elipsa predicatului, iar cealaltă virgulă oricum e necesară. Așa dă impresia că ar trebui să continue, să se spună ceva despre mersul lin. Asta e părerea mea.

Merg după principiul:

„ieri aveam totul, iar azi[,] nimic”;

„eu sunt inginer şi ea[,] profesoară”.

Iar versul trei merge foarte bine fără „și”. Pentru că zarea îmi era senină și mersul lin, îmi lustruiam...

O poezie foarte bună. Viața cu-ale sale valuri, uneori line, alteori furioase, în metafore alese. 

[Gheorghe Pârlea]

...Desigur, Dle Mihai Katin. Până la Homer, omul îî chema la el prefigurându-i altcumva. Pe noi ne tulbură după chipurile cele văzute de Ulise.

Onorat! Prețuire - și din partea mea! 

[Mihai Katin]

Și ca Ulise-n volburi de strâmtoare,

Mă frâng acum în valuri ca de mare

Și, în derivă, îmi hrănesc obida,

Adulmecat* de Scila și Caribda....interesant  este ca  noi  insine   faurim pe Scila si  Caribda  dintr-o  pasiune  distructiva  a eului  avid  de adrenaline   perene...

cu  multa pretuire!

[Gheorghe Pârlea]

...Ba am să-l urmez (sfatul dvs.), Dna Ana Câmpeanu. O întăriți în propunere pe doamna Amanda Spulber, deci musai că...trebuie. 

Mulțumesc, sărut mâna!