noi eram cu halca

[Carmen Ștefania Luca(Odin)]

”Fiecare vârstă este o escală şi, la fiecare escală, să ţii minte că niciodată n-ai să mai treci pe acolo. Şi mai ales să nu uiţi că viaţa e singurul lucru de care nu ne săturăm niciodată.”(Tudor Teodorescu)

la început tălpile nu atingeau pământul

șira spinării înflorea aripi

bătrâna a spus că-i mai bine așa

am crezut-o pe cuvânt până la o anumită vârstă

timpul ne trata cu indiferență 

și toate parcă rămâneau mai mult 

noi eram cu halca după cum spunea bătrâna

fugeam de filosofii de cugetări îndelungi

jocul era infinit și noi încercam pătrunderea 

până la capăt

iernile se deschideau magic 

credința în moș Crăciun era vie

după cum erau vii și cadourile care abia încăpeau sub brad

pe vremea aceea moșul nu se făcea văzut 

dar noi n-o făceam pe Toma Necredinciosul 

credeam și credeam și credeam 

bătrâna ne umplea visurile goale cu de toate

le cârpea le înnădea și le prelungea până la rupere

bagaj de zile negre

nu eram surprinși că cerul uita să se mai oprească 

din cernerea norilor

eram zburătorii timpului acela înțepenit

peste tot și toate ne întindeam aripile 

ne dezbrăcam de alb treptat pășeam în iarbă

mai trăgeam după noi săniile și în prier

splina porcului era cam lungă 

și baba Dochia avea cojoace multe multe

dar trec toate

toate trec și alergătura de sub soare era gata-gata

nu ne mai potolea nimeni glasurile de bucurie

și soarele râdea cu gura până la urechi

verile erau caniculare căutam oaze de răcoare 

dar le căutam pe furiș de teamă să nu ni le fure cineva

tocmai pe malul Siretului unde liniștea se împletea cu apa

și noi cu salturile 

uitam de cei mari mai puțin de bătrâna din vârful dealului

care ascundea vărguțele pentru alte și alte ocazii

toamna se numără bobocii cel puțin așa se spune

noi număram aripile să nu care cumva să fi rămas fără

am crescut sănătoși tun îmi spun acum

iar când înaripații de noi

am început să rămânem fără zestrea angelică 

bătrâna țesea de zori materie primă

însă nouă nu ne mai încăpea pe sub piele

poate că așa era mai bine își spunea repetând

ochii înfloreau pe dinăuntru 

ochii înfloreau pe dinăuntru

noi o credeam din ce în ce mai puțin

[Ion Lazăr da Coza]

O exemplificare reușită a teoriei critice cum că hotarul dintre speciile literare a devenit (trebuie să devină?) extrem de subțire, spre inexistent!

da Coza

[Sofia Sincă]

Da! O descriere amănunțită a mottului, constatarea lui T.Teodorescu și anume copilăria. Caldă, artistică, dar prea epic. Ai metafore, însă descrierile multiple le acoperă. Cu îngăduință se poate trece la prozo-poem. Ai avut altă dată texte mai impresionante pe această temă.

Am citit cu plăcere.

Sofy