Noi, cei de-acum l

[Monica Pester]

Se-nchid în tăcere supape în timp

E modul în care purcedem din noi

Stindardul purtat demult în Olimp

Se-nclină spre zorile cele mai noi

 

Noi nu facem parte din lumea de ieri

Dar am fost în trecut, viitorul

Acum ne surprindem cu mute tăceri

În prezentul acut ne este motorul

Noi nu mai suntem acel trunchi costeliv

Chiar de  ne număram  ani în inele

Avem drumuri de mijloc, la infinitiv 

Ne-ntrebăm ce vom face cu ele

Unde ne duc sau chiar unde sfârșesc

Întrebările sunt, retorice toate

Prezentul e poarta prin c are sosesc

Către noi, recunoașteri constante

Lumina, știința, decizia dreaptă

Înțelepciunea e-a vârstelor pure

E gândul ce încă pe noi ne așteaptă

Și-am renunțat la  frici , să ne fure

Noi suntem copaci care nu vor să cadă

La prima tornadă adusă de vânt

Avem cunoștințe, le dăm în cascadă

Noi suntem încă stăpâni pe cuvânt

Și dacă vreodată ne mătură ploi

Sau ne sunt răscolite ascunse dureri

Știm și argintul să-l scoatem din noi

Și să trăim din nou, primăveri

[Chris]

textul este curgator, pe alocuri suna ca un indemn

citit cu placere,

[Corneliu Neagu]

Stăpână pe cuvintele sale, poeta ne oferă un poem viguros, plin de substanță lirică, pe care l-am citit cu plăcere. Felicitări!