ninge...

[Vasilisia Lazăr]

ninge alb

peste case și oameni

miracol glisat în cristale

apă

peste tot apă și nicio gură bună de băut

ninge tăcut cu-nșelătoare liniști

un tren alunecă departe

tânguitoare pasăre albastră

un tren care nu duce spre tine

nu mi-e de niciun folos

ninge șoptit ca o tainică mângâiere

visez la diminețile când o să-mi pregătești micul dejun

în casa unde vom locui mai mult de un week-end

până atunci rămânem aici

aici

suntem în siguranță

ninge feeric

ninge parcă de o veșnicie

și nu ești cu mine să-mi topești ninsoarea din păr

ninge degeaba

inutilă ninsoare fără tine

[Vasilisia Lazăr]

Gabriela, știu că întotdeauna te apleci cu atenție asupra poeziei mele și asta mă bucură. Îți mulțumesc pentru apreciere! Știi că admirația e reciprocă. Drag!

[petrut dan]

Alex, ma man, aaaa nu trebuia să schimbi, chiar dacă din greșeală a fost, era ceva frumos și o greșeală ce merita și promovată și repetată, eventual, și de alți iubitori ai condeiului, trebuia să lași așa, ai stricat frumusețe de atmosferă, răule!)))  

[petrut dan]

Alex, ma man, impresionant interesul tău pentru colegii de cenaclu, eu nu m-aș fi gândit, dar e o idee excelentă să răspundem atunci când simțim, desigur, și în pagina altor autori la comentariile pe care le primesc, te felicit, ma man, poate se mai iau și alții după tine, ingenioasă idee! M-ai surprins, cu prietenie!

[Vasilisia Lazăr]

Alex, mulțumesc că i-ai răspuns Nicoletei în locul meu! Tot așa am vrut să zic și eu. :)) Să nu ștergi! :)))))

[bolache alexandru]

Nicoleta are dreptate... Ninge frumos dar trist. Din tristețe și fulgi de zăpadă au ieșit versuri frumoase. Am simțit nevoia sa revin...

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Trist, dar frumos ninge cu dor poezia ta.

[bolache alexandru]

O poezie despre puritate și miracolul vieții pentru că albul simbolizează puritatea iar apa a fost dintotdeauna simbolul vieții, o poezie despre liniștea uneori apăsătoare, poate prea apăsătoare și călătoria care indiferent de biletul cumpărat nu duce nicăieri pentru că nu există la capătul ei acea persoana iubită care să te aștepte. O poezie a dorinței de a fi din nou împreună la un mic dejun... Până atunci totul pare iluzoriu chiar și ninsoarea care pare că pică fara rost... 

[Tudor Cicu]

Vă mai amintiți cum zugrăvea Ion Roșioru spiritul, fiinţa poetică în feeria ninsorii? („De trei ori s-a dus zăpada și de patru ori a nins:/ Arde becul la intrarea casei cu stăpânul stins!) De obicei poeților le plac ninsorile, cântecul de zurgălăi al săniilor și armonicilor care le însoțesc (din Esenin), ori când dansează fulgii prin aer ca-n „Lacul lebedelor” de Ceaikovski. Mi-aduc aminte cum cântam și eu vremea ninsorilor („chiar ca-n Bruegel ningea”), în atâtea și atâtea poezii. Dar când tristețea e o rană fără leac și în jurul ei s-au ridicat alte ținuturi vii și neînduplecate, nu ai cum să nu spui „ninge degeaba/inutilă ninsoare fără tine”, dacă trenul esențial pentru viață nu duce nicăieri. Aici, s-a demonstrat că și tristețea e frumoasă! 

[petrut dan]

Un poem fermecător, cald, o broderie intimă menită să alunge tristețile specifice sărbătorilor ce nu sunt sărbători în absența persoanei dragi, cuvintele nu înlocuiesc, dar trezesc părți din cititorul până atunci inconștient că există, un poem ce implică natura punând-o în legătură cu starea/stările acestei scrieri cu intensitate adâncă, dar cu atât mai bine resimțită precum replica unui cutremur, frumos, my lady, în dulcele grai al poeziei tale, cu drag!)

[Costel Zăgan]

Da, chiar și inutilitatea poate deveni artă: artă poetică.