În locul fără nume

[Nădejde Angelina]

Mă-nchid ades în mine ca într-o închisoare,
Pun gurii lacăt greu şi inima în lanţuri,
Fac sufletului trist − tihnită-ascunzătoare
Şi nu mai vreau să văd a neputinţei valuri.

Pun ziduri peste ziduri pe umerii-îndoielii
Crezând că-mi va fi bine strivind-o cu uitare,
Las florile iubirii s-acopere vitralii,
Din amintiri şi lacrimi îmi construiesc altare.

Refuz să simt dureri ce-ar încerca să intre
Prin petece de viaţă ce-mi înfăşoară trupul,
La porţile trăirii pun nesfârşite filtre
Şi-mi ninge cu durere şi infinit e timpul.

De şi-ar dori să vină vechi cerşetori de vise,
Le voi deschide uşa atunci când primăvara
Va cerne cu lumina peste speranţe stinse
Şi-oi înflori din nou ca-n vremi de-odinioară.

Nu încercaţi să bateţi să ies cu voi în lume,
E-atât de bine aici când viscol e afară,
Lăsaţi-mă să dorm... în locul fără nume
Să se topească-n mine tristeţea glaciară.

[Gabriela Grădinariu]

Ne abandonăm uneori, cu voluptate parcă, în propria durere, angoasă. Prețuire!

"ai neputinţei valuri."?

[LUMINITA SCOTNOTIS]

frumoasa poezie! drag