N-am încăput în coasta ta

[Mihaela Roxana Boboc]

te-ar suprinde,

nu sunt mâinile mele care te modelează nocturn,

aproape fiecare vers începe cu o stare

expusă în piața de gânduri;

țigănci cu fuste colorate îmi aduc aminte că universul nu a început

odată cu amarul din ochii mei,

nici când am așezat pe talerul conștiinței

un braț de motive cusute din firul iernii fără nume

n-am încăput în coasta ta,

să-ți străpung întunericul ar fi 

chemarea pe care cineva ar numi-o poezie

iar eu, mormânt de iluzii,

mi-aș muta crucea în liziera clipei,

unde pălării de bureți absorb emoțiile

în evantaiul mării, spărgând tăcerile - 

așa te-aș trăi,

prin țipătul pescărușului flămând

în zarea sângerie.

11 apr. 2014

[gina zaharia]

țipătul pescărușului flămând în zarea sângerie prevestește recoltă pe țărmuri, Mihaela!:)

drag,

[Sofia Sincă]

Multe elemente poetice, diferite, disipate aproape în prima jumătate a poemului. Apoi le aduni în mesajul existent în titlu, explodând din nou în partea a doua spre alte sfere lirice.

țigănci cu fuste colorate îmi aduc aminte că universul nu a început - eu nu văd rostul ţigăncilor aici. Mihaela :))) Dar dacă tu crezi că merită să le ridici la rang de univers... mă înclin.

Am citit cu plăcere!

Sofy