Mici crisalide

[Marioara Visan]

Varianta doamnei Sofia la boabele de roua din sufletul meu, sunt fericita sa constat ca aceste mici boabe de roua au darul sa trezeasca ploaia calda de vara a frumosului din sufletul domniilor voastre. Multumesc mult doamna Sofia.

''Astăzi, fiind mai puțin de comentat, propun varianta mea pentru acest text:''

eliberează Doamne răsăritul
desfășoară sârma ghimpată
devălmăşita slăbiciune a celor tari
aruncă-mă în vâltoarea iubirii
din noaptea Sânzienelor
mit amețitor îndemn de a rodi
în roua de sub talpa desculță de femeie
și visul celui drag cu lumină lină

 Doamne fă să înțeleg  
că totul e sminteală
timp pustiit în vidul micilor crisalide
labirint obscur într-o lume goală
fantasme sentimentale
zbor derizoriu
și că nu vom afla niciodată albastrul
scris deasupra timpului

  Doamne 

  desfă sîrma ghimpată 

  ce-mi infăsoară sufletul 

  că-mi ingrădeste 

 dreptul de a fi. 

  Eliberează-mă 

  din închisoarea vieții 

   vreau  în veșnicie 

   să  înțeleg ce inseamnă 

   a trăi

  redă-mi aripile gîndului 

  ce mi le-a răpit nepăsarea, 

  să pot zbura 

 spre verbul a simți. 

  Dezleagă-mă 

  din turnul uitării 

   mă du

  acolo unde mi-e locul 

  în vîltoarea 

  iubirii profunde 

  din noaptea de Sînziene. 

  În hora ielelor  

  să mă învîrt amețitor 

  transformându-mă  în nor 

  să fiu 

  visul celui drag  

   Lumină Lină 

  în sufletul lui 

  să  mă strecor 

 în nopțile cu lună plină. 

 

  Doamne fă ca atunci 

 cînd  din vis  mă trezesc 

 sperînd că ai desfăcut   sîrma ghimpată 

  să înțeleg  că totul e sminteală 

  în viața asta goală. 

  Nimic  n-avem destul 

  noi santem nimic 

  mici crisalide 

  într-un neant obscur 

  cu aripi încâlcite 

  în rețeaua   sentimentelor 

   nu vom afla niciodată, 

  ce-nseamnă adevăratul zbor. 

   

 Varianta ta Valeria pentru care iti multumesc din suflet.

 

   Doamne 

  desfă sârma ghimpată 

  ce-mi înfășoară sufletul 

  eliberează-mă 

  din închisoarea vieții 

   redă-mi aripile gândului 

  ce mi le-a răpit nepăsarea 

  să pot zbura 

  dezleagă-mă 

  din turnul uitării 

   mă du

  acolo unde mi-e locul 

  în vâltoarea 

  iubirii profunde 

  din noaptea de Sânziene

  în hora ielelor  

  să mă învârt amețitor 

  transformându-mă  în nor 

  să fiu 

  visul celui drag  

   Lumină Lină 

  Doamne fă

  să înțeleg  că totul e sminteală 

  în viața asta goală

  nimic  n-avem destul 

  noi suntem nimic 

  mici crisalide 

  într-un neant obscur 

  cu aripi încâlcite 

  în rețeaua   sentimentelor 

   nu vom afla niciodată, 

  ce-nseamnă adevăratul zbor

 Chiar și această formă se mai poate simplifica.

 

 

 

 

 

[Nikol MerBreM]

Îmi place titlul şi ceea ce invocă el! Şi... ce simplu ar fi dacă cineva ne-ar duce "acolo unde ne e locul"! Rezonez cu dorinţa dar teamă mi-e că suntem singurii datori să ne găsim locul...