Mi-e foșnetul din lanuri tihna

[gabriel cristea]

Gigantice plopișuri albe…
Se-ncolăcește vântul ostenit de-atâta umblet prin milenii;
O pală răscolește naltul,
și frunzele-mi vorbesc în graiul potolit
al lumilor agrare;
Îmi pare totul cunoscut
și simt răcoarea lutului de Tărtăria,
sedimentând în mine simboluri și albii de izvoare.

Aud lovindu-se-ntre ele spice,
așa de nalte-încât nu-i chip să-ntrezărești cervide rătăcite.
Mi-e foșnetul din lanuri tihna,
precum olarului din Neolitic roata lui! 

Se zvântă,-n briză, plasele pe țărm,
amurgu-și ondulează coada;
Iar eu, pescarul translucid,
șezând pe-un scaun de nisip,
cu tâmple-nfipte-n mâini,
contemplu păsări argintii
cum se transformă-n stele…

[gabriel cristea]

Mulțumesc, domnule Ioan Stoian, pentru apreciere și amplul comentariu! 

[IOAN stoian]

Am citit și recitit poemul. Este o bijuterie! Pornind de la foșnetul lanului de grâu, acum la început de vară suntem purtați de vântul ostenit, prin milenii de existență alături de miturile invocate: mitul olarului din Neolitic, realitatea tăblițelor din Tărtăria și mai ales mitul cervidelor, aici ascunse de înălțimea spicelor (cerbul simbolizează energia conștiinței, simbol al marilor puteri care nu se supun naturii dezlănțuite), iar în încheiere mitul Gânditorului din Hamangia așezat pe scaunul de nisip, contemplând parcă efemeritatea poziției sale și a păsărilor argintii ce se transformă-n stele...(vers care mă duce cu gândul la Lucian Blaga: „înmormântat în astă stea/în nopți voi lumina cu ea”...
Vă citesc întotdeauna cu încântare și admirație!

[gabriel cristea]

Mick, mulțumesc și eu pentru apreciere! :) 

[gabriel cristea]

Mersi, Dan! 

[Mihai Burlac]

O finețe fără de margini! Am citit cu deosebită plăcere! Vă mulțumesc!

[petrut dan]

Un poem dedicat naturii surprinse în ipostaze temporale, lirice, înnoitoare, cuvinte ce germinează, am citit cu plăcere, drag!

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Mihai! 

[gabriel cristea]

Amanda, mulțumesc pentru comentariu! 

[Amanda Spulber]

Gânditorul de la Hamangia. :) Doar că tamplele înfipte în mâini îmi sugerează privirea în jos. Cu-obrajii sprijiniți în pumni nu sună prea bine. Și-obrajii sprijiniți în pumni?

Iar aici

sedimentând în mine simboluri și albii de izvoare.

Îmi pare că iese din ritm cu "în mine".

Doar păreri. Mi-a plăcut mult. Deții secretul acelui ritm care creează o atmosferă de vis, vis la propriu, cu liniște și lumină stranie.

[Mihai Katin]

Iar eu, pescarul translucid,
șezând pe-un scaun de nisip,
cu tâmple-nfipte-n mâini,
contemplu păsări argintii
cum se transformă-n stele… este  o  imagine  fenomenala  ,o  noua  reinterpretare  a unui  Rodin  coborat   intr-o   mitologie  naturala  romaneasca ...

cu  toata  pretuirea mea !