Mene, Mene, Tekel, Upharsin

[Dumitru Ichim]

 

''Dă-te deoparte'',

mi-a zis noaptea,

până s-a făcut

în întregime albă.

 

''Dă-te deoparte'',

a repetat și ziua,

până s-a făcut

în întregime neagră.

 

''Dă-te deoparte!

Să treacă!

Fă-i loc!'' ,

a dat din cap

și ultima seară.

''Tu n-ai citit niciodată,

pe zidul înalt de la moară,

ce scrie cu buche de foc?''

 

[Dumitru Ichim]

Stimă și binecuvântări, doamna Sofy!

[Dumitru Ichim]

Mă bucur, domnule da Coza pentru...BT!

[Dumitru Ichim]

Mulțumesc, doamna Militaru, că v-au plăcut rândurile mele!

[Corina Militaru]

Foarte frumos! Am citit cu drag! :)

[Ion Lazăr da Coza]

Completez comentariul meu de mai jos: Pildele biblice sunt întru luare-aminte, dar noi... noi le ignorăm. Astfel ajungem să fim „cântăriți, numărați, împărțiți” și dați singurătății sau disperării.

Titlul îl găsesc excelent, inspirat. Nu se putea altfel! :)

[Sofia Sincă]

N_am îndrăznit să interpretez, domnule Ichim Dumitru, deoarece am găsit sintagme, fraze chiar, între ghilimele și cu dvs. nu se știe niciodată de unde citați :))

Mulțumesc pentru explicații. Sunt la fel de încântătoare ca și creațiile dvs. lirice.

Sofy, cu plecăciune!

[Dumitru Ichim]

...,dar noi să nu exagerăm, domnule da Coza! Poezia merge foarte bine și fără titlul acesta, am putea să-i zicem SINGURĂTATEA, sau DISPERARE... E descrierea unui sentiment în cuvinte extrem de simple. Dacă as fi dat titlurile sugerate poezia ar fi fost ceva roz de împachetat bomboane fondante, dar titlul acesta îi sporește adâncimile...făcând o poezie în interiorul altei poezii.

[Dumitru Ichim]

Mulțumesc, Adelaide! Teologia mea e mai ''ichimistă'' așa că mergi mai bine la Daniil, cap.V.

[Dumitru Ichim]

Mulțumesc, Anca, pentru comentariu și iluminare a unui text pe care numai un sinucigaș ar fi putut să-l scrie. Am trăi starea aceea dar nu m-am gândit nici pe departe la acest act disperat a unui om laș care în egoismul lui nu-i pasă ce lasă în urmă. În cazul meu, am prea multe de făcut decât să mă joc de-a moartea. Emoticon cu trigorgoane și un hamili.

[Dumitru Ichim]

La fel de celebră ca ''Hanibal ante portas'' este ăn literatura universală folosită expresia ''Mene, mene, tekel, ufarsin'' care înseamnă, doamna Sinca,  exact ce ați găsit pe Google. Aluzia ne duce la sumerienii mei dragi, chaldeenii, pe vremea lui Belșețar (Baltazar), fiul lui Nabucodonosor ( Verdi a scris opera ''Nabuco'' despre epoca lui). Nabucodonosor a prădat templul Ierusalimului de vasele lui sfinte. Baltazar, fiul lui, la o petrecere a luat aceste vase și le-a profanat dând să beie din ele el cu slujitorii și concubinele lor. În toiul orgiei i s-a arătat o mână care a scris pe perete aceste cuvinte faimoase. Baltazar s-a speriat grozav și a chemat pe înțelepții lui să-i descifreze mesajul. Nici unul nu a putut. Atunci au chemat pe un vestit înțelept dintre robii evreilor. Acesta era Daniel, unul din cei patru mari profeți ai Vechiului Testament. Într-un comentariu, după dumneavoastră, Anca  Tănase, ca să nu mai repet, explică scena ce a urmat, etc.

Indiferent de aceste explicații poezia e o simplă elegie a unui om părăsit de toată lumea descriindu-și în cuvinte foarte simple groaznica lui singurătate. Prima și a doua strofă descriu foarte clar nopțile albe și zilele negre ale acestui nefericit cu care se identifică poetul. Toți îl ocolesc, toți îl dau deoparte. În prima strofă e noaptea care devine noapote albă. În a doua strofă e ziua care îl dă deoparte, devenind o zi în întregime neagră, sau zi plină de durere. În a treia strofă, chiar moartea îl ocolește. Deci, repetăm: nopțile sunt albe, zilele sunt negre, iar seara dintre ele este mereu ''ultima'' într-un mod sisific.  Ea îl întreabă: ''Tu n-ai citit niciodată,/ pe zidul înalt de la moară,/ ce scrie cu buche de foc?'' Moara în toate poeziile mele, ca și în picturile flamanzilor, ( să nu mă corectați cu diacritice - flămânzilor, e - flamanzilor!) e simbolul morții încreștinat. În loc de coasă, e folosit simbolul inerent, cel euharistic, al Pâinii. Acest om singuratic, poetul în cazul nostru, e atât de singur că până când și moartea îl ocolește.