Mă vei găsi

[BOTICI GABRIELA]

pe aripa unui vultur în căutarea

pădurii virgine, îmbrățișând

lupii ce tânjesc calda

privire a ciutelor oprite

de fuga iepurilor sălbatici

 

cu viclenia vulpilor

zburând pe aripile fluturilor

în căutarea florilor perfecte

așteptând iernile albe

 

în stejari descoperind

imensitatea unei lumi nesfârșite

a margaretelor ce au furat

din magia soarelui

 

în stâncile dăltuite

de vânturi puternice,

în râurile repezi ce vor potoli setea

tuturor animalelor pădurii,

în legănarea brazilor

alinându-ți clipele rămase sub

razele soarelui ce îți vor atinge

tâmplele ninse

picături de rouă îți vor cădea

în palma întinsă

așteptând

mâna mea ce nu va mai veni cu clipa

 

când nu voi mai fi

mă vei găsi …

[BOTICI GABRIELA]

Vă multumesc frumos.

[Nicoleta Cheles]

Panteism care mă duce cu gândul la  Walt Whitman. Cel mai adesea căutam acel "ceva" (despre care credem că rămâne din noi) în inefabilul naturii (în subconștient o asimilăm nemuririi, fiind suprema creație...). Frumoasă imagine, ca o adiere a sufletului...

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc frumos.

[Grig Salvan]

Un periplu al sufletului prin fabulosul elementelor naturii, locuind în ele ca-ntr-o veșnicie, unde va fi de găsit oricând și atunci când trupul nu va mai fi de găsit nicăieri... Am lecturat cu plăcere.

[BOTICI GABRIELA]

Bine. O voi reface. Mulțumesc frumos.

[Vasilisia Lazăr]

Niciodată nu e prea târziu de revenit asupra unui text. Poate într-o zi va fi o reeditare. Sau, pur și simplu, pentru perfecționare.

[BOTICI GABRIELA]

E una dintre primele mele poezii. Are întradevăr mai multe probleme.
Dar este deja în prima carte și nu știu dacă mai are rost să o modific.
Mulțumesc frumos.

[Vasilisia Lazăr]

Multe, prea multe gerunzii. Punctele de suspensie nu plutesc niciodată între cuvinte, ele sunt întotdeauna lipite de un cuvânt, ori la începutul lui, ori la sfârșit. 

Nu prea am înțeles, cu viclenia vulpilor la cine se referă?

O poezie pe care din nou aș dori-o mai sintetică, dar păstrându-și întreagă emoția.

[Mihai Katin]

când nu voi mai fi

mă vei găsi …este  un adevar  consemnat   in  periplul imaginar  al  poemului.....