Mă tem de altă temere, în fine...
Mă tem că pot uita să mă adun
Și practic caut, dincolo de sine,
O zi de mâine cu ceva mai bun.
Și mă tot tem de un adânc de mare,
Ce soarbe malul viciat de noi,
Mă tem, în fine, de lume care
Va pune preț pe pata de noroi.
Povara crește, urma se afundă -
Mă tem că timpul poate va ceda
Și totuși sper că ultima scundă
Mereu un alt destin vă preceda.
Adaugă un comentariu
am să revin pe text și vreau să vă mulțumesc!
Lecturat cu plăcere! Cu drag,
PS: Nu sunt de neglijat sugestiile primite!
,,Mă tem definitiv de lumea care'' - ar fi o altă soluție. Versurile au mesaj și se pot perfecționa!...
Un text cu bune intenții, asupra căruia ar fi de dorit să se revină!
Mă tem în fine de o lume care. Acel o ar trebui adăugat ca să iasă ritmul și măsura. Cam multă repetiție cu acel mă tem, mi se pare un exercițiu de retorică, nu o stare poetică sinceră!
În căutarea speranțelor, cu temerea în suflet. Meditativ.
Tehnic, versurile sună bine, ritmul se respectă, la fel și rima. Însă ai niște erori care nu se pun în poezie: practic caut, - se numește aliterație, în fine - există în prima strofă și se repetă și în a doua. E o poezie mică cu trei strofe, deja are un element repetabil, mă tem, Dacă mai repetăm și alte sintagme nu mai rămâne nimic din poezia noastră.
Dar am citit cu plăcere,
Sofi
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE