Mă tem

[Blăjan Ovidiu]

Mă tem de altă temere, în fine...

Mă tem că pot uita să mă adun

Și practic caut, dincolo de sine,

O zi de mâine cu ceva mai bun.

 

Și mă tot tem de un adânc de mare,

Ce soarbe malul viciat de noi,

Mă tem, în fine, de lume care

Va pune preț pe pata de noroi.

 

Povara  crește, urma se afundă -

Mă tem că timpul poate va ceda

Și totuși sper că ultima scundă

Mereu un alt destin vă preceda.

 

[Camelia Ardelean]

Lecturat cu plăcere! Cu drag,

PS: Nu sunt de neglijat sugestiile primite!

[gabriel cristea]

,,Mă tem definitiv  de lumea care'' - ar fi o altă soluție. Versurile au mesaj și se pot perfecționa!...

[Valeria Merca]

Un text cu bune intenții, asupra căruia ar fi de dorit să se revină!

[Ana Cîmpeanu]

Mă tem în fine de o lume care. Acel o ar trebui adăugat ca să iasă ritmul și măsura. Cam multă repetiție cu acel mă tem, mi se pare un exercițiu de retorică, nu o stare poetică sinceră! 

[Sofia Sincă]

În căutarea speranțelor, cu temerea în suflet. Meditativ.

Tehnic, versurile sună bine, ritmul se respectă, la fel și rima. Însă ai niște erori care nu se pun în poezie: practic caut, - se numește aliterație,  în fine - există în prima strofă și se repetă și în a doua. E o poezie mică cu trei strofe, deja are un element repetabil, mă tem, Dacă mai repetăm și alte sintagme nu mai rămâne nimic din poezia noastră.

Dar am citit cu plăcere,

Sofi