Mă tem de coada de topor

[Elena Mititelu]

 Mă tem de coada de topor

 

Demult, demult, odată,

O Toaipă şi-o Secure,

Pornite rău pe ceartă,

Mergeau înspre pădure.

Şi cum fugeau nervoase,

Au întâlnit o Bardă,

La fel, numai angoase,

Ca ele – fără coadă.

– Unde te duci, surată?

A întrebat Securea!

Răspunse supărată:

– Mă duc să tai pădurea!

M-am săturat de toate;

Mă cred aşa neroadă,

Copacii au dreptate,

Când eu stau fără coadă!?

– Stai! Strigă Toaipa tare;

Dacă nu ne unim,

În nici o încercare,

Noi n-o să izbutim!

Şi dondănind aiurea,

Aşa, cu planuri mari,

În cearta cu Pădurea,

Loveau Fagi, Ulmi, Stejari

Dar cum coadă n-aveau,

Să taie n-aveau spor,

Mai mult zgomot făceau,

Când… iată un topor,

Cu coadă lungă, tare,

Sări în ajutor.

Şi-aşa de-ncurajare,

Le spuse-ncetişor:

– Voi n-o să reuşiţi,

Oricât v-aţi agita…

V-arăt cum să loviţi,

Vă dau şi coada mea…

Eu, o să stau ascuns

Şi, dacă m-ascultaţi,

După cum v-am şi spus,

Dreptatea căpătaţi.

Le dete-n grabă coada,

În dos se cuibări.

Încearcă prima Barda

Şi tot nu nimeri.

– Dar chiar mă superi, soro,

Ce frică e pe tine!?

Dă-n Stejarul de acolo,

Ascultă-mă pe mine,

Nu vreau să-l văd! Duşmanul,

Să nu mai stea-n Pădure,

E mândru, cum curcanul,

Loveşte-l tu, Secure!

– Arată-mi dar, Topoare,

Căci eu nu mă pricep,

Pe unde să dau oare,

De unde să încep!?

– Loveşte-l în coroană,

În inimă… hai, taie,

Conduce de pomană,

Nu-l vezi cum se înfoaie!?

– Vai, eu nu sunt în stare,

De mult… m-a ajutat,

Mi-a dat o codă…  oare,

Să fac aşa păcat!?

– Şi tu mă superi, Bardă,

Te-a ajutat de mult.

Acum vrea să vă piardă,

Doboară-l la pământ!

Tu, Toaipă stai retrasă,

De parc-ai înlemnit,

Ori ţie nici că-ţi pasă…?

Aşa n-am pomenit!

Şi coada mea v-am dat,

Vă sprijin. În zadar…

Vi-i milă neaparat,

De falnicul Stejar!?

Mă uit, ura m-apucă.

Deşi eu nu mă bag,

Stejarul e pe ducă,

Ar fi mai bun un Fag!

– Hai, Toaipă, uite coada,

Nu sta aşa… umilă,

Mă sperii precum Barda;

Mi-i rău, mă ia cu silă…

              * * *

 

Stând gânditor Toporul,

Un tremur îl apucă,

Văzând că-i taie sporul

Şi planul e pe ducă…

Dar starea nu durează,

Şi le explică iar,

Să meargă, dar cu pază,

Direct la Pădurar.

Să-i spună că Stejarul,

Manager nu e bun,

Că suge cu paharul,

Din sevă şi-i bătrân…

Că ele nu au coadă

Când şeful, drept aiurea,

Nu are ochi să vadă

Şi-a zăpăcit Pădurea.

Să-l schimbe cât mai iute,

Spunea pe multe game,

Din codru chiar să-l mute,

Să facă din el scame.

Şi-a strâns în jur Copacii

Şi tineri şi bătrâni,

– Vedeţi, m-apucă dracii,

Să-l văd din nou stăpân!

Toaipa, Securea, Barda,

Înspre Topor cătând,

Dorind să curme sfada,

Îi spuse surâzând:

– Nu reclamăm Stejarul,

Îi spunem drept în faţă,

Ce face Pădurarul,

Ştie-a Pădurii viaţă!?

              * * *

 

– La Pădurar nu mergeţi,

Să reclamaţi, nu vreţi,

De ce nu înţelegeţi…

Coadă n-o să aveţi!

Să facem un memoriu,

Prefer să nu-l semnăm;

Luând în derizoriu,

Noi n-o să câştigăm!

Degrabă îl trimitem ,

Direct la Pădurar,

Articole emitem,

La oricare ziar,

Să afle lumea păsul,

Să ştie cum trăim,

De nu se schimbă fesul,

De oftică murim.

Şi arătând trufia:

– Vă jur pe coada mea,

Eu nu-mi doresc şefia,

Deşi… aş merita…

 

          * * *

 

Se strofoca Toporul,

– Văzând că nu-i cu cine,

Nu-i colaboratorul,

Să facă ce-i convine…

Iar cele trei surate,

Fiind şi mai nervoase,

De gestul lui mirate,

S-au întors către case.

Toporu-atunci în grabă,

Schimbând foaia pe loc,

Încercând altă treabă,

Aprinde un alt foc…

Înlocuindu-şi coada ,

Cu ditamai prăjina

Şi-ntinzând tare coarda,

Ca să-şi ascundă vina,

Către Stejar se duce,

Vezi…să-l avertizeze,

Deşi l-ar vrea pe cruce,

Aşa…să se distreze.

Şi-i spuse plin de-amar,

Că cele trei surate,

Se duc la Pădurar,

Să-şi caute dreptate…

Îl ascultă Stejarul

Şi plin de experienţă,

Simţind cum arde jarul,

Pătrunde în esenţă:

– Nu cred, orice s-ar spune,

Să-mi facă-aşa ceva…

Dar nici nu m-aş opune;

Mă uit la coada ta!
 

               * * *

 O Toporâşcă hâdă,

Putând oricând să jure,

C-o să ajungă-n ciudă,

Stăpână pe Pădure,

Nu prea ieşită-n lume,

Tăciune-acoperit,

Trăind din proaste glume,

Prostia i-a unit.

Şi convingând Securea,

Pe Teslă şi pe Bardă,

Ce s-au trezit aiurea,

Din nou prinse-n cireadă.

Asemeni ca Toporul,

Pe funcţii mari mizară

Şi întărind soborul,

De scris se apucară.

O teslă ruptă-n gură,

De tot fiind străină

Şi mustăcind a ură,

Semnează fără vină.

Baltagul, nu la urmă,

Fără să vadă-n pagini,

În spiritul de turmă,

Aşa…pentru imagini…

Semnat-a fără jenă.

Apoi la Pădurar,

Cu rânjet de hienă,

Au mers. Nu în zadar.

Că iute Pădurarul,

Venit-a în Pădure

Şi doborând Stejarul,

Se-ndreaptă spre Secure,

Spre Toaipă, Teslă, Bardă…

Şi-a spus, să se-nţeleagă,

Că cine n-are coadă,

Ar fi bine s-aleagă…

Să pună în tandem,

O vorbă din popor,

Ce-i sfântă şi-azi :,,Mă tem

De coada de Topor!”

Schimbarea se produce,

Neaşteptat potop,

Păduri-i pune cruce,

Numind stupid un… Plop,

Înalt, fără coroană,

Purtat de vânt uşor,

Împins ca de Satană,

De coada de Topor.

 

            * * *

 

Şi uite-aşa povestea,

Ce tare m-a durut,

S-a încheiat de-a vestea,

Pădurea a pierdut!

Iar cele trei surate,

Scăpate ca din puşcă,

Şoptesc, pe-ascuns, mirate,

Privind spre Toporâşcă,

Rămase fără coadă,

Ştirbite-n guri mai rău,

Aşteaptă să le cadă…

Sec… ,,Titlu de erou”.

Toporul, plin de sine,

Manager, lângă Plop,

Coada mai sus o ţine,

Făcându-şi din ea dop.

Iar tinerii Lăstari,

Din toţi cei mai pierduţi,

Să crească alţi Stejari,

Stau tot mai abătuţi

Şi-aşteaptă duşi de vânt,

În timp ce şi-alte scule,

I-apleacă la pământ,

Privind spre ei fudule.

Dar dacă stai deoparte,

Uşor o să constaţi,

Că am mare dreptate,

Cu coada lor să-i baţi.

Să faci o coadă lungă,

Din cel bătrân Stejar,

Să dai, ca să ajungă,

Chiar pân’ la Pădurar,

Să simtă şi să-ndure,

Că doar n-a fost miop,

Să dea peste Pădure

Stăpân, un ultim Plop!

Iar Pădurar de-aş fi,

Chiar de nu e uşor,

Pe toţi i-aş potoli,

Cu coada de Topor…

Aş face-n jur lumină,

Dând jos pe cei comozi,

Căci ţara este plină

De foarte multe cozi

 

 

Morala

 

C-aşa e-n lumea seacă,

De la bătrâni la plozi.

Găseşti rar… lemn de toacă,

Mai des… lemn pentru cozi!

 

 

 

 

Bardă -  secure cu tăişul lat şi coadă scurtă, întrebuinţată mai des în cioplitul lemnului şi, odinioară folosită ca armă de luptă.

Secure -  unealtă formată dintr-un corp de oţel cu tăiş şi un ochi în care se fixează o coadă din lemn, folosită pentru doborârea arborilor, la scurtatul şi despicatul lemnelor,la cioplit. Întrecut -  armă de luptă.

Topor -  unealtă pentru tăiat copcii, pentru despicat lemne, format dintr-un corp de oţel, cu tăiş şi un orificiu în care se fixează o coada din lemn tare.

Toporâşcă -  topor cu coadă scurtă folosit altă dată ca armă de luptă.

Toaipă -  unealtă de dulgherie în formă de bardă sau de topor, cu care se cioplesc grinzile.

Teslă -  unealtă cu coadă scurtă, cu tăiş metalic lat şi curbat, folosită de dulgheri, rotari şi dogari.

Baltag -  topor cu coadă lungă, întrebuinţat şi ca armă de luptă. Regionalism -  baltac

 

[Ion Lazăr da Coza]

Cam lungă. Obosește. De șlefuit și comprimat.

da Coza

[Gabriela Grădinariu]

   Cunosc povestea , am traversat-o . Frumoasă parabolă și de actualitate. Toată admirația pentru versuri și mesajul transmis.