"Suflet de copil pribeag" - revenire asupra textului

[Elena Mititelu]

Suflet de copil pribeag

 

 

Sunt un copil pribeag, cu sufletu-ntristat,

în orice zi mi-e hrană gustul dramei ,

eu pentru tata, Doamne, nu am existat,

dar n-am simţit nici ocrotirea mamei.

 

Păcat că mai găsim ca mine mulţi copii,

ce nu au cunoscut copilăria,

ei n-au văzut cum sunt părinţii grijulii

şi n-au ştiut ce-nseamnă bucuria!

 

E dureros că mai aflăm şi azi copii,

umblând cu mâinile prin tomberoane,

găsind cu mare greu, dar nu pe farfurii,

un colţ uscat de pâine, când li-e foame.

 

Mă dor ochii de plâns că mai găsim copii,

ce nu pot, chiar de vor, să-nveţe carte,

trăind cu mult necaz prin cocioabe pustii,

ducând povara vieţii mai departe.

 

E trist că mai găsim ca mine mulţi copii,

cerşind cu mâna-ntinsă-n colţ de stradă,

sunt scoşi, loviţi de-aşa zişii părinţi,

pe vânt, pe soare, ploi sau pe zăpadă.

 

Muncind din zori până în nopţile târzii,

nu pot dormi de-a palmelor durere,

de ce, Doamne, în lume ca mine-s mulţi copii,

de ce nu avem nicio mângâiere!?

 

Prietene, ca noi nu ţi-aş dori să fii,

n-aş vrea să ieşi cu noi pe-aceeaşi poartă,

păcat că peste tot aveţi exemple vii

şi nimeni nu ne schimbă trista soartă!

                                                                               26-03-2013

Suflet de copil pribeag …………….revenire asupra textului

 

Sunt un copil pribeag, cu sufletu-ntristat,

în orice zi mi-e hrană gustul dramei ,

eu pentru tata, Doamne, nu am existat,

dar n-am simţit nici ocrotirea mamei.

 

Păcat că mai găsim ca mine mulţi copii,

ce nu au întâlnit copilăria,

ei nu au cunoscut părinţii grijulii

şi nu ştiu ce înseamnă bucuria!

 

Perdea de ploi se lasă peste ochi zglobii,

că nu pot, chiar de vor, să-nveţe carte,

ca mine, necăjiţi, prin cocioabe pustii,

îşi duc povara vieţii mai departe.

 

E dureros că mai aflăm şi azi copii,

umblând cu mâinile prin tomberoane,

găsind cu mare greu, dar nu pe farfurii,

un colţ uscat de pâine, când li-e foame.

 

E trist că lângă mine şi alţi pirpirii

cerşesc cu mâna-ntinsă-n colţ de stradă,

sunt scoşi, loviţi de-aşa zişii părinţi, să ştii,

pe vânt, pe soare, ploi sau pe zăpadă.

 

Muncind din zori până în nopţile târzii,

nu pot dormi de-a palmelor durere,

de ce, Doamne, în lume ca mine-s mulţi copii,

de ce nu avem nicio mângâiere!?

 

Oare în foruri, sus, sunt doar palavragii

ce-şi schimbă ciclic jeţul cald şi moale,

nu-i doare, fiindcă au suflet de papugii,

că stăm cu şobolanii în canale.

 

Prietene, ca noi nu ţi-aş dori să fii,

n-aş vrea să ieşi cu noi pe-aceeaşi poartă,

păcat că peste tot răsar exemple vii

şi nimeni nu ne schimbă trista soartă!

 

                                                                           31-03-2013

                                                            

 

 

 

[Elena Mititelu]

Domnule Dumbravă, aveţi dreptate, păcat că cei care trebuie să audă... poate nu au copii!

Jeţul sau jilţul sunt  acelaşi lucru!

Cu bucuria trecererii,

[Lucian Daniel Dumbravă]

Adevărurile tragice ale lumii noastre sună şi mai tragic atunci când vin din partea unui copil.

"Jeţul" sau "jilţul" ?

[Elena Mititelu]

...şi eu te primesc cu aceeaşi bucurie...

[Elena Mititelu]

Ioana, ai dreptate! Mulţumesc pentru trecere!

[Elena Mititelu]

Da Coza, observaţia este justă... să treacă frigul şi voi schimba haina!

Elena

[Elena Mititelu]

Gabi, din păcate ne cutremură numai pe noi, cei fără nicio putere! Cei care ar trebui să se gândească la drepturile lor, nu simt!

Mulţumesc din suflet! Elena

[Elena Mititelu]

Da, Bombonica, tocmai ce spuneam - numai cine trăieşte alături de aceşti copii îşi poate da seama de necazul lor! Numai că cei care trebuie să simtă trăiesc pe altă lume,  fără să asculte pulsul ţării pentru a lua măsurile necesare.

Cu mare drag,

[Elena Mititelu]

Mulţumesc pentru că mi te alături sentimentului meu, Sofy!

Cine trăieşte întro colectivitate mare nu simte necazul acestor mlădiţe terorizate  pe mâna cărora va rămâne ţara. Mare parte sunt aduşi pe lume pentru acea alocaţie nenorocită pe care "părinţii" o termină în câteva secunde. Este adevărul trist şi noi, cei de jos, nu avem putere să-l schimbăm deşi ne dorim!

Preţuire, Elena

[Elena Mititelu]

Mulţumesc, Gerra, marele păcat este că lipsa educaţiei şi mediul îşi pun amprenta asupra formării personalităţii  acestor copii! Şi cea mai mare nenorocire este că şi ei, devenind părinţi - o parte la vârste mici - se vor comporta că şi părinţii lor! 

Cu drag, Elena

[Elena Mititelu]

Lisia, mulţumesc pentru sugestie! Voi reveni după ce îmi limpezesc sufletul ca  să pot căuta  alte rime!

Cu mare drag,