Oftări zburaţi, v-ajungă azi şederea,
Aţi vestejit speranţelor coroana!
Desăvârşirii ascunzându-i pana,
Picioarelor nicicum nu luaţi puterea.
Mi s-a tot spus că timpu-nchide rana,
Că toate-s trecătoare, şi durerea,
Şi-amorul, bogăţia şi plăcerea,
Erup prin lume ca să-şi facă toana.
Bizare povârnişuri... dar ce lucru
Va trebui măruntul să îmbrace
Când şi triumful pare-adesea acru?
Cu sprinteni ochi, cu mâini destul dibace,
Splendori cuprind, un fruct de vară sacru
Pe ram plăpând, cu spiritul se coace.
Adaugă un comentariu
Mihaela, eu te admir, eu!
Mulțumesc!
Domnule Katin, mă bucură semnul de lectură și apreciere, dar mă și tulbură un pic.
Considerație!
Cu bucurie-n suflet pentru că a plăcut, vă mulțumesc, doamna Ana!
Vă aștept cu emoție mereu. Sunt aici să învăț de la cei pe care-i admir.
Mulțumesc!
Mulțumesc, Nicoleta, pentru semnul de lectură și apreciere!
Bucurii!
tare frumos, admirație!
De-i drept că sufletul din trup ne zboară
și-un altul găzduire
îi dă câteva zile,
ca, încă-o-dată viețuind, să moară,
o, doamna-mi bunăoară,
de frumoasă, la-întoarcere va fi la fel de crudă?
Dar mintea îmi strecoară
că se va-ntoarce-acasă
îndurătoare, bună, fără ciudă.
Cred, de va suferi această trudă,
că-i va fi milă, cum din nou se naște,
de moartea mea, ca un ace-o cunoaște.
Michelangelo sonetul 126......la un poem de exceptie un alt comentariu nu pot avea....
Oftări, in lumea noastră dibace!
FONDATORI
ADMINISTRATORI-EDITORI
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate:
1. Pentru a posta POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. Pentru a posta PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. Pentru a posta ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. Pentru a posta FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. Pentru a posta VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru acest an au donat:
MONICA PESTER - 300 lei
NUȚA CRĂCIUN - 220 lei
GABRIELA RAUCĂ - 100 €uro
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE