Limitat

[carmen popescu]

Ceața Un zid între mine și gânduri
Un borcan cu miere 
impertinent 
se varsă în beregata spațiului meu înterior
Îndulcit
schimbă orientarea pașilor
În orb incertitudinile devin certitudini
Pe streașina nopții
ceața apare ca o lumină nevindecată
Aș sorbi un ceai cu miere
Întunericul îmi bagă mințile în priză, nu ceainicul
Adun mierea care a mai rămas în borcan
Suficientă ca să îndulcesc un ceai virtual
Ceața Un zid dublat de noapte 
Un logos gândit dincolo de mine pentru mine
O tehnică de abordare a solitudinii

 

[Vasilisia Lazăr]

Modul în care un om îşi acceptă destinul este mai important decât însuşi destinul său. (Wilhelm von Humboldt)

Și un decalog a lui Paler pe care-l iubesc mult fiindcă mă regăsesc și eu cumva...

Prima poruncă: Să aştepţi oricât.

A doua poruncă: Să aştepţi orice.

A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.

A patra poruncă: Să nu numeri zilele.

A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.

A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.

A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.

A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.

A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.

A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.

Mi-a plăcut. Observi că m-ai plimbat un pic prin literatură. Și m-ai lăsat pe gânduri... Sper să nu dispară albinele într-o zi. 

[Chris]

Pe streașina nopții
ceața apare ca o lumină nevindecată - am vazut imaginea si mi-a placut ideea

foarte frumos redata starea!

[Monica Pester]

Solitudinea este un reper puternic al conștiinței de sine. Putem plânge, inghiți nemestecată mierea , iluzorie de altfel, pe care ne-o oferim noi înșine dar care nu ne ajută să e limpezim ceața. Ceața aceea care uneori naște monștri dar care ne și ghidonează în cunoașterea de sine și înlăturarea incertitudinilor.

Solitudinea e un vestmânt prin care vedem lumina, deși nu o putem vindeca .

Minunat, Carmen!

[petrut dan]

Mi-a plăcut imaginea luminii nevindecate, dar întregul poem îndeamnă la meditație, drag!

[Ada Nemescu]

Mierea este miracol, singura ce poate întreține viață de una singură...

Atunci când îndulcește și poezia și spiritul, apare Magia... 

fără limite! aDa

[gabriel cristea]

Ceața e și-un mister unde logosul devine tăcerea din adâncuri. Doar sufletul o-aude..

[Denisa Curea-Popa]

Mă gândeam că ce e lumină e vindecat, nu poate fi altfel... Iartă că-mi dau cu parerea

Te cuprind cu sufletul!