Legată-i moartea sub blestemul cuneiformei

[Dumitru Ichim]

 

''De când m-a părăsit (Enkidu), nu mai înțeleg nimic din viață și nu încetez să tot umblu, ca un vânător care capcanele-și ascunde în inima pustiului. Dar acum hangiță, de vreme ce te-am întâlnit, spune-mi cum să scap de moartea de care tot timpul mi-e teamă.'' Hangița răspunse lui Ghilgameș: ''O, Ghilgameș, unde rătăcești la voia întâmplării? Viața veșnică pe care o urmărești, n-o vei afla. Când zeii au plăsmuit omenirea, au hărăzit oamenilor moartea. Viața veșnică au păstrat-o pentru ei!''
( ''Epopeea lui Ghilgameș''. Tăblița a zecea.)

Pe unde spusul
pâlpâie a teamă,
că nu cunoaște zidul de nisip
cum să-l ridice și să-i prindă mării
descântecul de nemurire din ghioc,
de-acolo graiul meu, în sus,
prin porțile de foc,
cu tot adâncul codrilor te cheamă.

Cu tine-alături, chiar strunele frumseților tăcând,
se face taina
mai cu-adânc, nepământeană,
că-apusul înfrunzește ceru-a verde,
când peste umăr mă aplec, în cântec,
din albul lui ca din ulcior să beau.
Degeaba zeii tăi sunt zei când n-au
gustat vreodată
minunea limpezimilor din gene,
prin care dorul
adumbră a luceafăr și sărut,
izvorul
din izvor,
mereu neînțeles de-ngălbenita tigvă
a cugetului rău mirositor.

Ca lupii către lună,
mi-e inima
de bucurie când se roagă,
când tu răsari,
'naintea lunii, brațelor flămânde.
Răsună cedrii cât îmi ești de dragă,
iar pomilor le crește
în zvâcnet răsăritul înflorind.
Ecoul se-ntoarce-n cântec
când mijlocu-ți cuprind...
Nimicuri discutăm, de frunzele căzute,
ce n-au știut
de timp să se ascundă-ntr-un sărut.

Eternul cântă chiar prin firul ierbii
vibratul lui oprindu-și-l icoană.
Când mai presus de lume te iubesc,
tu n-ai văzut izvorul
cum se coboară din strană,
iar cerbii
cu fruntea aplecată-i pun coroană
și bându-l i-o sărută?

De unde cedrii-or fi-nvățat
că mult mai agrăindă e tăcerea
când se oprește ceru-n alăută,
și celui ce-i iubit și celei ce-i e dragă
le dă tot cântecul nespus,
unul din altul
spre vârf de dor să se culeagă.

Când m-ai răpit,
din ceruri să-mi privesc pământul meu,
puțin mai mare ca un bob de curcubeu,
tristeților adâncul le-am grăit:
De-acolo jos, până aici se vede
lumina primului sărut
când lutul meu văzduhul ți-a sorbit.
Dă-mi-l din nou și fă-mă muritor,
în duh sălășluirea să ți-o port
ca vinul sacru luminându-se-n ulcior.

Cu tine-n brațe
peste bordeiul morții pot să zbor!
Au nu văzduhurile lumii
Cel Veșnic ți le-a dat spre înflorire?
Tu-mi spui de moarte
cu ecuațiile frânte-n didahie.
Cum să fiu prost
pe brânci să-i îngenunchi în cotineață,
când preacuratele văzduhuri
le port în brață
cu veșnicia lor atât de vie?

Săraca moarte!
Decât să fi umblat
ca haimana curvind prin cimitire,
mai bine-ar fi-nvățat puțină carte.
Nu e jenant
o moarte-ntreagă-a fi cacealmagiu?
La tot ce-i înțelept, iar bunul simț predomină,
să-i dai cu bota-n baltă
ca să rămâi de pomină
că ești păros ca broasca la cetire?
Că delicatul semn hieratic
al cuneiformei, de-o-ființă focului ca fire,
ce pe sub buche încă mai tresaltă,
nu-i cui, crampon,nici scoabă de sicriu,
ci litera cu care iubirile se scriu,
chiar lumea cealălaltă
începe spre Iubire
cu același semn:
al cuielor ce au pătruns în lemn!

[Dumitru Ichim]

Mulțumesc, Ana, pt. semnul de vizită!

[Dumitru Ichim]

Mă bucur, Adelaide, pt. semnul de lectură. Mulțumesc!

[Dumitru Ichim]

Ce frumos și înălțător comentați că  ' să învățăm de la flăcările cerului ce este apusul,de la înaltul său cum se pierde lumina, de la pământ...' Mulțumesc mult, mult, doamna Sofy!

[Valeria Merca]

...

''Că delicatul semn hieratic
al cuneiformei, de-o-ființă focului ca fire,
ce pe sub buche încă mai tresaltă,
nu-i cui, crampon,nici scoabă de sicriu,
ci litera cu care iubirile se scriu,...''

Admiratie!

[Sofia Sincă]

Mesajul se găsește printre rândurile textului de început cules din Ghilgameș. Din cuvintele simple ale lui și ale hangiței.

Să învăţâm de la flăcările cerului ce este apusul, de la înaltul său cum se pierde lumina, de la pământ cum se pârjolesc crinii suavi ai sufletului. Apoi să știm aprecia intensitatea iubirii...

Superb poem, încântător!

Sofy