O cuneiformă de-am greși, măcar

[Dumitru Ichim]

 

                                            ''Ai iubit, de asemeni, și păsăruica, pestriță întru toate penele sale; ai lovit-o și i-ai rupt aripile. De atunci, stă prin păduri și strigă: ''Vai, aripile mele!''

                                      (''Epopeea lui Ghilgameș''.   Tăblița a șasea.)

 

Miresmelor e cântec trupul tău,

ce-l știu doar vișinii și prunii,

subțirelui

din înfloritul lunii.

 

Prin trestii cântătoare,

cum să-ți întreb tulpina,

spre-nfiriparea căror din tristeți

pe lotus l-ai chemat dintru adânc

să însereze iazului  ca floare?

 

Lumina

de-a umbră prinse gust, de întrupare

părerilor de rău,

când pânza florilor de in,

nu torsul de luceafăr,

menită-a fost să-mbrace trupul tău,

iar părul,

cântat podoabei de safire și topaze

în coroană.

 

La noapte

se va deschide cerul,

iar după mii de ani lumină,

va fi întâia oară

când va-nflori ca mărul.

 

Iar tu? Din nou lăuta o să-mi cerți,

că nu ți-a strâns cu struna

tot Sumerul.

Și parcă văd cum te alinți:

''Mai spune-mi pământește, încă-o dată:

ce e iubirea?

Că buzelor li-e sete de-nțeles

din ne-nțelesul ispitirii de cules.

Tăbliței scrie-i,

pe lut, cu ghimpele de trandafir ce doare,

când inima înțeapă

în locul unde aripa se naște.

Și-apoi? Mai spune-mi iar că mă iubești,

c-așa suna chemarea spre zidire,

când nu fusese încă

genunea s-o-nfioare,

nici un atunci și nici  demult.

Parcă-n rostit de buze mi-amintesc

lumina sfâșierilor cum doare,

de câte ori

prin tine o ascult

și cuneiformele ți-adun.

 

Ce-ar fi, greșind cu scrijelarul,

în loc  de spin,

povestea să ţi-o-ncepi cu un lăstun

și-ai desena

din umbra lui,

în loc de cui,

o floare pentru mine, sau o stea?

Hai, că îți dau...Ba, nu! Până la noapte

mai bine-ntreabă-ți alăuta

că eu nu-ți spun!

Așa!''

[Dumitru Ichim]

Am înțeles. Era nevoie de un spațiu după punctele de suspensie, nu?  Mulțumesc!

[Ion Lazăr da Coza]

Prima propoziție rămâne în suspensie, așa că: Hai, că îți dau... Ba, nu!

[Dumitru Ichim]

Mulțumesc, doamna Cîmpeanu!

[Dumitru Ichim]

Am corectat ani-lumină.  Apreciez mult sugestiile dvs.  Nu înțeleg cum ar trebui să procedez. Punctele de suspensie nu unesc niciodată două cuvinte. Ninlil zice: ''Hai, că îți dau... (punctele de suspensie crează un ambiguu - poate să-i dea o ciocolată, o sărutare, etc. dar nu-i spune, apoi se răzgândește și pune piciorul în prag: ''Ba, nu!'' Deci cum aș putea să spun? Vă rog să mă ajutați. Mulțumesc, domnule da Coza!

[Dumitru Ichim]

Comentariul dvs. e mai frumos ca poezia! Mulțumesc mult, doamna Sofy!

[Dumitru Ichim]

Mulțumesc frumos, Adelaide!

[Ion Lazăr da Coza]

ani lumină > ani-lumină - e o unitate de măsură

Hai, că îți dau...Ba, nu!  punctele de suspensie nu unesc niciodată două cuvinte!

Prețuire.

da Coza

[Valeria Merca]

...

''Tăbliței scrie-i,

pe lut, cu ghimpele de trandafir ce doare,

când inima înțeapă

în locul unde aripa se naște.''...''

Fermecator, intreg poemul!
Aleasa pretuire!

[Sofia Sincă]

Sensibil... impresionant! Roamntic și liric la maxim. Iubirea, ca o mireasmă parfumată de trandafiri plutește peste tot Summerul și prin inimile noastre, candid, perpetuu, impresionant.

''Mai spune-mi pământește, încă-o dată:

ce e iubirea?”

Plecăciune maestre!

Sofy