La Masa cu Poeţi

[Deminescu Violeta]

 credeam că ştiu

cum e să te îmbolnăveşti de poezie

 

 deasupra fluviului

statui bântuite de paşii secolelor

neostenite se-nchinau fiecărui val a bineţe

sfântul dorinţelor privea cu îngăduinţă

cum apa îşi admira brăţările de argint învechit

de sub fiecare pod

Praga-şi întindea braţele de piatră

într-o eternă îmbrăţişare a curgerii

spre confluenţe

oraşul vechi oraşul nou îşi împreunau degetele

sub lacustra unde ne beam cu o singură respiraţie privirile

şi cafeaua aburindă

Poezie îmi spuneai

lebăda asta albă oglindindu-se-n Vâltava

ca-n ochii amurgului

ce-i piaptănă soarelui pletele-n apă

aici îţi spuneam

te poţi îmbolnăvi de poezie

ca de îngeri şi flori de piatră

ca de Dumnezeu

 

 ieri seară m-a invitat un poem

la cafeneaua cu Poeţi

spunea că acolo se pot consuma

aduse pe tăvi de argint

cuvinte alese

plata cu un card visa din stele

 

 pe masa cu Poeţi împrejur

niciunde altundeva

o pâine şi ceai din iarba lunii

cafea cu surâs de îngeri

fiecare poet însemnat de aripile păsării cu gât lung

mai albă decât veşmântul unei taine

Poezia se-nclina în faţa fiecăruia

şi mie

din palmă împărţea câte-o fărâmă

din pâinea visului

Poeţii erau toţi bolnavi de ea

ca de-o iubire

careia îi faci cadou o călătorie la Praga

 

 dimineaţa

ochii  îmi sclipeau a olimpul vorbei şi-a febră albă

încă şedeam în cafenea

ca pe un pod cu minuni

îmi intrase foamea de cuvânt în oase

ca un leac ca o boală

ca o pâine de împărţit

cu Zeii

[Sofia Sincă]

Boem... romantic, frumos. Dar în prima jumătate a poemului e multă proză. Descrierea, cam prozaică.

În rest, o peliculă de film ni se dezvăluie prin faţa ochilor.

Am citit cu plăcere, Sofy!